Carmen Brumă arată perfect la 45 de ani, iar asta o ajută enorm în carieră. Tocmai datorită look-ului său, dar și a faptului că promovează un nivel de viață sănătos și îi învață și pe ceilalți ce trebuie să facă pentru a arăta bine, cei de la Antena 1 au ofertat-o nu pentru o singură emisiune, cu două.
Chiar dacă Mircea Badea a avut la un moment dat ceva conflicte cu managementul Antena 1, iată că acest lucru nu a contat. Astfel că frumoasa Carmen Brumă va face parte și din nou sezon MediCool, prezentat de doctorul Mihail Pautov (medic specialist în chirurgie generală). Alături de cei doi se vor mai afla dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), dar și Urania Cremene, unul dintre cei mai apreciaţi experţi în parenting din România.
Carmen Brumă ca face parte și din proiectul Hello Chef, care revine la Antena 1 cu o invitație plină de savoare, care îi va purta pe telespectatori într-o aventură gastronomică ce va combina cele mai diverse gusturi și rețete. Astfel, din 28 august, în fiecare duminică, de la ora 14:00, Chef Roxana Blenche și Carmen Brumă, autoarea unora dintre cele mai de succes programe de slăbit, dau startul sezonului 4 Hello Chef, pornind într-o îndrăzneață călătorie culinară în jurul lumii.
Destinațiile în care vor ajunge cu ajutorul rețetelor specifice, dar și al decorurilor sunt: Grecia, Italia, Franța, Spania, Germania, Anglia, Turcia, Dubai, Thailanda, China, India, Mexic, Brazilia, America de Nord, Africa – din rândul bucătăriilor savurate nelipsind și cea tradițională românească. Aroma fiecărei experiențe culinare va fi potențată de muzică și jocuri din țara aleasă și asezonată cu provocări și pedepse picante.
”În sezonul 4 Hello Chef vom pleca alături de telespectatori într-o călătorie gastronomică pe 4 continente, ceea ce mi se pare fabulos, pentru că avem ocazia să explorăm gastronomia fiecărei țări pe care o „vizităm”. Va fi un sezon nou, diferit, palpitant, cu rețete mult mai provocatoare. Ne-am distrat alături de invitații noului sezon, care sunt foarte amuzanți. Eu și Carmen Brumă ne-am ales ținutele pentru fiecare ediție în funcție de țara în care călătoream gastronomic. De-abia aștept să văd primul episod alături de telespectatori, pentru că noul sezon va fi cu adevărat inedit”, a dezvăluit Chef Roxana Blenche.
La rândul său, Carmen Brumă a declarat: ”Cred că noul sezon Hello Chef este cel mai provocator, captivant și distractiv de până acum. Vom călători din punct de vedere culinar prin toată lumea și vom descoperi, alături de invitați amuzanți, preparate delicioase, dar și povești interesante, iar fiecare ediție va fi condimentată cu provocări inedite, atât pentru noi, cât mai ales pentru invitați.”
Toate surprizele pregătite de Roxana Blenche și Carmen Brumă în cel mai spectaculos sezon Hello Chef de până acum, telespectatorii le vor descoperi în fiecare duminică, de la ora 14:00, la Antena 1.
Rând pe rând, alături de chef Roxana Blenche şi de Carmen Brumă vor veni şi vor împărtăşi din propriile lor experienţe culinare Irina Fodor, Nea Mărin, Radu Vâlcan, Andreea Bălan, Monica Bîrlădeanu, Dan Capatos, Liviu Teodorescu, Emi şi Cuza şi mulţi alţii.