Andreea Mantea se bucură de un succes cum mulți și-ar dori pe plan profesional. Colaborează cu cei de la Kanal D de ani de zile și reușește în continuare să atragă publicul larg în fața micilor ecrane.
Ca să nu mai adăugăm și faptul că pe lângă banii pe care îi încasează din televiziune, Andreea Mantea mai are și diferite contracte de imagine cu branduri celebre, care îi aduc în conturi sume destul de frumoase.
Viața vedetei Kanal D nu a fost însă atât de roz întotdeauna. Chiar ea vorbea la un moment dat despre primul job pe care l-a avut. A fost nevoită să se angajeze de la o vârstă destul de fragedă, însă nu îi este rușine deloc.
Andreea Mantea s-a angajat prima oară la doar 15 ani, în vacanța de vară. După lungă căutări, vedeta a găsit un loc de muncă: picoliță într-un restaurant și nu a fost reținută să meargă direct la interviu.
”Pe la sfârșitul clasei a IX-a, la începutul vacanței de vară, am luat ziarele și-am căutat printre anunțurile cu oferte de serviciu. Cum eram foarte mică, singurul la care mi-am dat seama că aveam șanse era cel care anunța un post vacant de picoliță într-un restaurant.
M-am gătit și m-am prezentat la interviu. Am fost întrebată dacă sunt în stare să duc o tavă plină cu băuturi. Am înghițit în sec și-am zis că: Da”, a mărturisit ea pentru Formula AS.
Își dorea job-ul alt de mult, însă emoțiile și-au spus cuvântul. A scăpat tava care i-a fost pusă în brațe, însă în final, patroana de acolo a decis să îi dea o șansă și să o angajeze. Ce a urmat mai departe știți deja foarte bine.
”Când mi-au pus tava în brațe, pe tocuri fiind, după trei pași am scăpat-o. Patroana a fost însă amabilă, mi-a spus că-i place de mine și că mă angajează, chiar dacă n-am experiență. M-am prezentat la serviciu de a doua zi.”, a mai dezvăluit Andreea Mantea.