Speak și Ștefania formează un cuplu de câțiva ani și par să se înțeleagă de minune. Cei doi au mers împreună și la Asia Express și chiar au fost la un pas să-și adjudece marele premiu. Într-un final au ajuns pe locul 2, dar popularitatea lor a crescut foarte mult.
Au urmat apoi multe contracte de imagine pentru ei, dar și colaborări cu Antena 1. Mai noi, Speak și Ștefania au semnat cu PRO TV. Ei își prezintă pe Voyo, canalul online al trustului, peripețiile din vacanțele petrecute împreună.
Puțini știu, dar între Speak și Ștefania este o diferență de vârstă foarte mare. El are 35 de ani, în timp ce era doar 25. Cu toate acestea, cei doi se înțeleg foarte bine, chiar dacă pe alocuri mai apar conflicte.
”Eu am luat foarte multe lucruri bune din vârsta ei și în special asta, cu trăitul clipei. Este fascinant să te uiți la o persoană cum se poate bucura de cele mai mici lucruri pe care viața ți le oferă. Recunosc că eu îmi pierdusem această abilitate, iar faptul că Ștefania este mai mică decât mine cu 10 ani, mi-a renăscut acest sentiment.
Cât despre faptul dacă resimțim diferența de vârstă… da, uneori o resimțim, pentru că ea are foarte multă energie și vrea să facă lucruri de care eu sunt foarte sătul, pentru că le-am făcut când aveam vârsta ei. Niciodată nu ne certăm pe tema asta și ne înțelegem momentele fiecăruia din viață. Ea este într-un moment al vieții, eu în altul și ne respectăm. Niciodată nu mă voi aștepta ca ea să facă lucruri pe care le fac oamenii la 30 de ani sau invers. Nu îi interzic nimic, și nici ea mie. Suntem prieteni!”, a recunoscut Speak, într-un interviu pentru Revista VIVA.
Artistul a avut o relație lungă cu Adelina Pestrițu și toată lumea credea că cei doi se vor căsători. Și ea are tot 35 de ani. Despărțirea a apărut subit și se pare că multe conflicte apăreau chiar de la bani. Ea producea mult mai mult decât el și de aici apăreau frustrări. Deși au evitat să comenteze despre separare, Speak a mai trimis săgeți otrăvite către Adelina, despre care nu a avut cuvinte de laudă.
În schimb este foarte entuziasmat de ceea ce trăiește cu Ștefania. Spune că se simte perfect cu ea și că este foarte important că ambii sunt pe aceiași lungime de undă. Chiar dacă el insinuează că nu au foarte mulți bani, cei doi locuiec totuși la Stejarii, unde chiriile sar lejer de 1.000 de euro.
„Prietenia, compatibilitatea asta pe care eu nu am mai întâlnit-o cu nicio persoană din viața mea, deși suntem foarte diferiți unul de altul, și ca să nu fim ipocriți nu în ultimul rând, lipsa banilor. De ce zic asta cu banii? Pentru că dacă unul dintre noi avea bani și un trai la alt nivel decât celălalt, cel mai posibil relația noastră avea de suferit. Și mulți oameni inteligenți pot confirma acest lucru. Când unul are și produce, iar celălalt nu, se nasc frustrări, se nasc multe greșeli și nu e bine…”, a mai spus Speak, pentru VIVA.