Calendar ortodox, 7 decembrie. În această zi sfântă o sărbătorm pe Sfânta Muceniță Filofteia, care este considerată o soră mai îndepărtată a Sfântului Ilie. Totodată ea este și una dintre cele mai tinere sfinte. A murit la doar 12 ani, ucisă de tatăl său pentru că dădea de mâncare săracilor.
Numele Filofteia sau Filoteia are origini grecești și înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. Ea a trăit în secolul al XIII-lea în Bulgaria. Mama ei era o persoană foarte miloasă, iar de la ea a învățat bunătatea și iubirea sa față de Dumnezeu. A murit tânără, dar copila a rămas cu învățămintele celei care i-a dat viață, care în cele din urmă i-a adus și sfârșitul.
Tradiția spune că mica Sfântă Filofteia dădea zilnic săracilor o parte din mâncarea pe care trebuia sa o ducă tatălui său la câmp. Oricine îi ieșea în cale și era înfometat primea bucate de la ea, ceea ce făcea ca tatăl său să nu se sature cu mâncarea adusă de copilă.
Când bărbatul a aflat de la cea de-a doua soție că fiica lui dăruiește mâncare săracilor, acesta a hotărât să o urmărească. Când a suprins-o, a lovit-o cu securea atât de tare la picior, încât micuța a murit. Avea doar 12 ani.
Sfânta Filofteia este astăzi considerată a fi ocrotitoarea copiilor și a tinerilor. Se spune că ea le ajută pe fete să se căsătorească și să aibă o viață frumoasă și liniștită. Despre ea se mai spune și că ar aduce ploaia, fiind o soră îndepărată a Sfântului Ilie.
Pe 7 decembrie, de Sfânta Filofteia, tradiția spune că este interzis să fie folosit cuțitul. Chiar și pâinea este bine să fie ruptă cu mână pentru a avea parte de belșug și sănătate. În caz contrar, ghinionul ar putea pune stăpânire pe viețile noastre.