Cei doi oameni din umbra lui Nicușor Dan. Cine l-a ajutat, de fapt să câștige alegerile de la București

30 sept. 2020
Cei doi oameni din umbra lui Nicușor Dan. Cine l-a ajutat, de fapt să câștige alegerile de la București

Cine sunt marii câștigători ai acestor alegeri locale? Doi oameni și un partid, dacă luăm în calcul perspectivele de viitor. Săptămânile sau lunile care urmează, pentru că nu știm exact când vom merge din nou la urne să ne alegem parlamentarii, vor fi decisive pentru viitorul României și al generațiilor ce vin.

Cel mai mare câștigător al localelor

Ludovic Orban este cel mai important câștigător al acestor alegeri. S-a dovedit încă o dată a fi cel mai abil jucător de pe scena politică. Actualul premier și-a consolidat poziția de lider în partid și de lider în politică, iar în acest moment nimeni nu mai are îndrăzneala să-l conteste în vreun fel. Nici măcar Rareș Bogdan nu mai dă informații pe surse prietenilor din presă, pentru a-i zgudui imaginea șefului său din partid.

Sub conducerea lui Ludovic Orban, PNL a bifat deja trei victorii istorice, europarlamentarele, prezidențialele și acum localele, iar postul de premier pare rezervat pentru el în următorii patru ani. Probabil în ecuația executivului va veni și USR-PLUS, fără de care liberalii nu vor reuși să întrunească majoritatea.

Cel de-al doilea câștigător al localelor este USR-PLUS, partidul… speranța, viitorul, noul.  Marele minus al acestei formațiuni o reprezintă experiența și organizarea. În zonele rurale aproape că nu există ori acest lucru îi costă foarte scump și se va resimți în scorul de la parlamentare. În schimb, tineretul din urban, generația noua va urma USR, iar cel mai puternic vector de imagine în momentul de față este simpaticul neamț Dominic Fritz, noul primar de la Timișoara, pe care s-ar putea să-l vedem candidat la prezidențiale într-o zi.

Cine au fost cei doi oameni care l-au ajutat pe Nicușor Dan să câștige

Nicușor Dan este cel de-al treilea câștigător al alegerilor locale. Acesta a reușit după 12 ani de luptă să câștige fotoliul de la Capitală și este marea speranță a cetățenilor care-și doresc ca o parte din lucrurile bune și frumoase măcar să se mai întâmple și la București, nu doar la Cluj.

Mai toată atenția a fost orientată spre el, iar mass media s-a întrecut în a publica și a prelua materiale denigratoare la adresa acestuia. Calomnii și bombe mediatice, delir total la unele posturi de televiziune și minciuni rostologile de zeci de site-uri de știri au fost armele trecutului, care în prezent nu mai funcționează la o populație scârbită de propaganda unor jurnaliști rămași blocați într-un trecut securist al neamului.

Cu un buget considerabil, Gabriela Firea s-a asigurat în ultimii ani că nicio parte din presă nu-i va fi ostilă. Chiar și Revista Capital i-a oferit premiul de „cea mai de succes femeie din politică” și niciun articol critic la adresa ei nu a mai fost publicat de mult timp.

Cu aceste premise extrem de dificile, doi oameni au reușit să asigure consultanța politică a lui Nicușor Dan, la cel mai înalt nivel. Răzvan Săndulescu și Cătălin Dumitru, într-un cuvânt Kensington au bifat o victorie răsunătoare într-o luptă, care părea pierdută la un moment dat. Aceștia au multă experiență și sunt cotați ca fiind cei mai buni de pe piață în acest moment.

Răzvan Săndulescu a menționat și el rolul extrem de important pe care l-a avut Ludovic Orban în câștigarea Capitalei. Fără actualul premier, Gabriela Firea rămânea primar.

Mesajul lui Răzvan Săndulescu

„A fost o campanie foarte grea, din multe puncte de vedere. Kensington Communication a asigurat suportul strategic si de management, iar eu sunt mandru pentru fiecare om care a fost alaturi de noi. Good job, guys,! O mentiune speciala pentru @Dana Carabelea care este alaturi de noi de 12 ani. Prietenul meu cel mai bun Catalin Dumitru si asociatul meu, a fost, din partea firmei noastre, seful de campanie, nu eu, cum ati auzit pe surse. Este victoria lui Nicusor, nu a noastra. Nu va puteti imagina ce presiune este asupra unui candidat, iar el a facut fata cu calm si intelepciune. Asa este el. La fel de adevarat este ca si Ana mea a jucat un rol foarte important.

A venit in ultima zi de campanie la sediu si s-a uitat pe sondaje, alaturi de Nicusor. Mi-a fost clar atunci ca vom castiga. Iar Tudor Dumitru ne-a fost alaturi la berea de dupa, ca orice adolescent destept. Mai este un om care nu este inca mentionat asa cum ar trebui. Ludovic Orban. Sunt prieten cu Ludovic de peste 20 de ani si cred ca ar trebui un pic de focus pentru cum a reusit sa adune doua partide (sau trei) la aceeasi masa pentru un obiectiv comun. Daca vreti sa-i multumiti cuiva pentru alegerea pe care ati facut-o el este. Mai vreau sa adaug, cu modestia de rigoare, ca al doilea client pe care l-am avut in aceasta campanie Ionel Bogdan a castigat si el presedintia CJ Maramures. Multumim tuturor pentru implicare si dedicare!”, a scris Răzvan Săndulescu pe facebook.

De partea de comunicare cu presa s-a ocupat foarte bine Andreea Udrea, care are același rol și la PNL și care a fost delegată de Ludovic Orban să-l sprijine pe Nicușor Dan. Și nu a fost ușor, cu o presă atât de ostilă.

Alegerile parlamentare rămân testul suprem pentru PNL. De Moș Nicolae, liberalii speră să primească cel mai frumos cadou de la români, însă până atunci mai avem și obstacolul COVID în cale. Plus un PSD care depune eforturi maxime să mute urnele măcar în martie pentru a-și reveni din șocurile încasate atât în Capitală, cât și în întreaga țară. Este suficient să spunem că au pierdut Constanța și Giurgiu.