Cele 3 județe unde s-ar putea impune din nou carantina în scurt timp. Numărul infectărilor a explodat aici

11 sept. 2021
Cele 3 județe unde s-ar putea impune din nou carantina în scurt timp. Numărul infectărilor a explodat aici
Sursă Foto: Healthline

Politicienii au uitat de pandemie și sunt foarte concentrați pe a face circ. Lupta pentru supremație în PNL a depășit limitele penibilului, iar acțiunile USR-PLUS au aruncat țara în haos. Practic România traversează o criză politică fără precedent, în timp ce numărul cazurilor de coronavirus crește alarmant.

În ultimele 24 de ore, deja s-au înregistrat 2648 cazuri noi, iar numărul celor aflați la terapie intensivă a ajuns la aproape 600. Deja sunt localități unde autoritățile au fost nevoite să impună carantina. În Satu Mare, de sâmbătă șase comune se află în această situație.

Rata de incidență este de peste șase cazuri la mia de locuitori, așa că au fost impuse și restricții de circulație.

În momentul de față trei județe – Satu Mare, Bistrița Năsăud și Ilfov – sunt în mare pericol. Deja au trecut de 1,5 infectări la mia de locuitori, iar dacă ritmul se va menține la fel, probabil se vor lua măsuri mult mai drastice.

Reamintim că România se află pe ultimele locuri în Europa ca procent de cetățeni imunizați, în timp ce țări ca Danemarca au ridicat toate restricțiile pentru că au ajuns la 80% rata de vaccinare.