Cine a făcut-o de fapt celebră pe Mirela Vaida? Informații intime ies la iveală. Ce a trebuit să facă pentru carieră

de:
08 aug. 2022
Cine a făcut-o de fapt celebră pe Mirela Vaida? Informații intime ies la iveală. Ce a trebuit să facă pentru carieră
Mirela Vaida

Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România. Dincolo de micile ecrane însă, aceasta are o familie destul de mare, de care trebuie să se ocupe.

Dacă la început mama vedetei a fost alături de ea și se ocupa de cei mici, iată că între timp, Mirela Vaida a fost nevoită să ia câteva decizii importante, drept urmare, în final a hotărât să apeleze la ajutorul unei bone, care și acum este în continuare alături de ea.

În timp ce unele persoane se uită la alte detalii când vor să își angajeze un ajutor suplimentar, iată că pentru vedeta de la Acces Direct a existat un singur criteriu: să nu fie filipineză, ci moldoveancă.

Mirela Vaida este mai mult decât recunoscătoare femeii care lucrează cu ea de ani buni și cu care se înțelege de minte, după cum povestește chiar ea.

”Avem o bonă semi-internă, pentru că în weekenduri pleacă la casa ei. Deci la noi stă de luni până joi. E moldoveancă din Fălticeni. Era important să fie din aceeași țărână, ca să vorbim aceeași limbă”, a mărturisit vedeta.

Dacă vă întrebați cum și-a ales Mirela Vaida bona, ei bine, după ce a născut cel de-al doilea copil, vedeta era disperată pentru că avea nevoie de ajutor.

Cum și-a ales Mirela Vaida bona perfectă

A dat un anunț, iar după mai multe CV-uri și poze a găsit și persoana perfectă. Mirela Vaida și bona ei colaborează de șase ani și se înțeleg foarte bine, semn că alegerea vedetei a fost una cât se poate de bună.

”Eram acasă, se născuse al doilea copil, Vladimir, și căutam o bonă. Eram disperată, pentru că eram singură cu ei și nu avea cine să mă ajute și voiam să mă și întorc la muncă. M-a sunat Bahmuțeanca, care avea emisiune atunci, ca să mă întrebe ce mai fac, cum mă descurc.

Și ea a zis să dăm anunț la televizor, că poate e cineva care ne aude. Și mi-au scris o grămadă pe Facebook. Mi-au trimis CV-uri, poze, recomandări și, dintre toate, una singură mi-a atras atenția, pentru că era tânără, că era din Fălticeni și că mai lucrase. Gata! Hai că o sunăm și să ne întâlnim. Și de atunci au trecut 6 ani”, a mai  dezvăluit prezentatoarea de la Accces Direct.