Ilona Brezoianu a ajuns la inimile oamenilor datorită talentului ei în actorie, dar și pentru că este extrem de deschisă. Chiar dacă nu mulți știu cum este Ilona Brezoianu în spatele camerelor, actrița a vorbit despre mai multe aspecte din viața ei personală.
Actrița în vârstă de 32 de ani a povestit că a avut înclinații spre actorie încă de când era copil, perioadă în care își strângea toată familia pentru a susține spectacole. Ilona Brezoianu povestește că mergea pe la multe spectacole prin Giurgiu și s-a înscris chiar la un astfel de curs.
Ea a mai povestit că la un moment dat a venit cu mama ei în București la un spectacol de la Teatrul Național, în urma căruia a decis că vrea să activeze în acest domeniu.
„Am terorizat toată familia cu treaba asta. Făceam spectacole și strângeam toată familia. Noi stăteam în două camere și era foarte mic spațiul pentru patru persoane și sora mea cu 10 ani mai mare, care stătea cu mine în cameră, evident că nu avea niciun chef de cele mai multe ori de show-urile astea muzicalo-teatrale, că așa erau. Adică aveam un moment de orgă, un moment de poezie. Făceam tot.
Mă tot duceam pe la spectacole prin Giurgiu, mergeam acolo să văd teatru, apoi m-am înscris și la un curs de actorie. După spectacolele alea am venit în București cu maică-mea la un spectacol de la Teatrul Național și după ce am ieșit de acolo, i-am zis că eu mă fac actriță.
Îmi aduc perfect aminte momentul ăla în care ea mi-a zis că o să-mi treacă. Nu mi-a trecut și am continuat cu admiterea la facultate, unde nu am intrat din prima, am mai dat o dată, am insistat”, a declarat Ilona Brezoianu.
Chiar dacă nu a intrat din prima la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, actrița povestește că nu s-a lăsat și că s-a pregătit timp de un an pentru a putea fi admisă.
Eforturile sale și-au văzut efectul, având în vedere că aceasta este acum una dintre cele mai apreciate actrițe din România.
„M-am pregătit un an în București, am făcut naveta până aici, mi-a dat mama mașina ei. Veneam o dată pe săptămână, sau de două ori, și mă pregăteam și, la un moment dat, m-am luminat, fiindcă nu știam dacă vreau să fac teatru sau doar îmi place să văd teatru”, spunea partenera lui Florin Ristei din cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva”.