Cine este de fapt Mircea Babagianu, noul iubit al celebrei Ramona Olaru? El este cu mult mai tânăr decât ea, dar are un mare avantaj

28 mart. 2023
Cine este de fapt Mircea Babagianu, noul iubit al celebrei Ramona Olaru? El este cu mult mai tânăr decât ea, dar are un mare avantaj

În timp ce Cătălin Cazacu încearcă să cucerească veterane superbe ca Andreea Bălan, Ramona Olaru a trecut la bărbați care abia au ieșit de pe băncile facultății. Asistenta de la Neața are un nou iubit și vise mari, însă este greu de crezut că relația cu Mircea Babagianu chiar va rezista.

Deși Ramona Olaru s-a prefăcut că vrea să-și țină povestea de dragoste departe de ochii curioșilor, postările ei de pe Instagram au fost destul de explicite și nu a fost greu de aflat cine este bărbatul misterios care a cucerit-o complet.

Mircea Babagianu are 25 de ani, a studiat la Londra și este fiul de milionar. Tatăl său, Gheorghe Babagianu a fost în trecut șef de cabinet al Prefecturii Ialomița, conform Cancan, loc unde se fac business-uri mari cu statul în general.

Detalii neștiute despre Mircea Babagianu

Bărbatul cu 9 ani mai tânăr decât Ramona Olaru deține un magazin de haine, Killem Clothing Line și conduce un Mercedes GLS, în valoare de 100 000 de euro.

Prin intermediul afacerii lui cu haine a și cunoscut-o pe Ramona Olaru. El a căutat o vedetă care să îi promoveze magazinul și așa a ajuns la asistenta de la Neața.

Mircea Babagianu are și el la activ o decepție în dragoste, fiind până anul trecut cu Elena Economu, fiica unui cunoscut om de afaceri, patron al unui local de lux de pe Șoseaua Nordului. Aceasta, însă, l-a părăsit, pentru Andrei Oprea, moștenitorul BGS. Se pare că, Mircea nu a vrut să renunțe prea ușor la fosta iubită, între el și actualul iubit al acesteia, existând chiar și un incident aproape violent, aplanat chiar de tatăl tinerei, conform aceleiași surse.

Mircea Babagianu vrea să-și uite acum fosta iubită și a început să se afișeze peste tot cu Ramona Olaru, care nu vrea să mai audă de Cătălin Cazacu.