Sâmbătă, 1 Aprilie, chiar de Ziua Păcălelii, începe un nou sezon Te cunosc de undeva. Alina Pușcaș și Pepe vor fi în continuare prezentatori, dar cele opt echipe care se vor duela pentru marele trofeu vor fi cu adevărat inedite. Primele nume anunțate sunt o foarte mare surpriză.
După ce a făcut show la Survivor România, CRBL revine la Antena 1, post cu care se certase în trecut din cauza Asia Express. Mai exact, acesta a refuzat propunerea producătorilor de a fi co-prezentator cu prietenul lui de atunci, Oase pentru că i-ar fi oferit prea puțini bani. Artistul a fost atât de dezamăgit de întreaga situație încât se mutase în Spania.
După Survivor România de la PRO TV a revenit în țară și iată că o nouă ofertă în televiziune a venit de la Antena 1. El va face pereche cu Vocea din online. Cine se ascunde în spatele acestui apelativ, vom afla în curând, dar va fi o mega surpriză pentru public. Nu facem public numele pentru a nu strica momentul.
„M-a provocat faptul că de data asta vom concura în pereche, mi se pare un mare avantaj faptul că nu mai trebuie să cânt eu toată piesa!”, a dezvăluit CRBL, care totodată mai spune: „Încă am emoţii că uit coregrafia sau vreun cuvânt din strofă, urăsc să stau peste patru luni fără barbă sau faptul că trebuie să stau ore în plus la machiaj ca să îmi acopăr tatuajele. Nu mă mai sperie atât de tare travestiul, deşi mi-e foarte frică de penibil, iar tocurile reprezintă şi ele clar o problemă. Acum, şi de-o fi să cad, contează cum mă ridic! Abia aştept să vedeţi şi voi cu cine fac echipă, mai ales că vă spun doar atât – e genul de om care completează nebunia mea şi forma mea de divertisment. Suntem singura echipă cu cerebel şi avem ingrediente suficiente să fim pe podium!”, a mai completat CRBL.
La rândul său, partenerul lui CRBL, cel pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând, spune: „Am pornit în acest proiect cu gândul de a-mi hrăni copilul interior, vin cu mare plăcere şi drag, cu chef de joc şi joacă şi dorinţa de a ne distra şi a-i distra şi pe cei de acasă. Dacă vor fi şi momente când voi fi serios, vă rog să îmi atrageţi atenţia, să nu se mai întâmple”.
Alături de CRBL şi Vocea din online, telespectatorii vor putea urmări în fiecare sâmbătă, începând din 1 aprilie şi echipa formată din Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock. Artista a spus da propunerii de a participa la cel mai nou sezon al transforming show-ului fără să stea pe gânduri: „Am fost invitată la Te cunosc de undeva! neştiind ce partener o să am. Întâmplarea face că l-am cunoscut pe Rebelul cu inimă rock chiar în ziua în care ne-am întâlnit cu echipa de producţie, cu doar câteva ore înainte. Am fost foarte surprinsă, desigur, în mod plăcut când ne-am reîntâlnit pentru acest proiect!
Pot doar să vă spun că este un bărbat frumos, impunător şi respectuos. Este muncitor, dedicat şi implicat, la fel ca şi mine, parcă am făcut armata amândoi!”, a declarat Anca Ţurcaşiu, completând: „Sunt actriţă şi merg mult pe tot ce înseamnă detalii, studiez mult personajele, aşa că îl voi chinui şi pe partenerul meu să facă la fel!”, a mai dezvăluit artista. La rândul lui, Rebelul cu inimă rock a mărturisit: „Nu prea mi-am pus bariere până acum în viața asta și nici nu am de gând să o fac. Îmi place să simt că trăiesc, fie că sunt pe scenă, în fața mulțimii, sau pe motocicletă cu vântul în cască. Adrenalina trebuie să pompeze!”.