Cine este românul cu PENSIE de 15.700 de euro pe lună! Îl cunoaște toată țara, iar banii vin de la bugetul de stat, deși a contribuit foarte puțin. Este revoltător!

07 aug. 2022
Cine este românul cu PENSIE de 15.700 de euro pe lună! Îl cunoaște toată țara, iar banii vin de la bugetul de stat, deși a contribuit foarte puțin. Este revoltător!

Un român beneficiază de pensie uriașă, în timp ce alții de abia trăiesc de la o zi la alta cu pensiile pe care le au după ani întregi de muncă. Banii pe care acesta îi primește vin direct de la bugetul de stat.

Românul care beneficiază de o pensie uriașă este nimeni altul decât Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României (CCR). Declarația de avere pe care a publicat-o anul trecut arată că acesta primește lunar o pensie în valoare de 15.700 de euro. Suma aceasta o cumulează cu salariul pe care îl primește lunar.

Marian Enache, fostul consilier prezidențial al lui Ion Iliescu și actual președinte al CCR, a notat în declarația de avere pe 2021 care sunt toate veniturile sale, iar sumele nu sunt deloc de trecut cu vederea.

Românul cu pensie uriașă de la stat

Declarația de avere a acestuia arată că, anul trecut, Marian Enache a beneficiat de o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar, respectiv 7.547 de euro. Având în vedere că a fost și parlamentar, el a mai primit o pensie specială, timp de trei mandate, în valoare de 16.156 de lei, respectiv 3.231 de euro.

Pe lângă aceste pensii, românul mai beneficiază și de un salariu de 25.207 lei lunar, echivalentul a 5.000 de euro, din funcția pe care o ocupă la CCR. Astfel, din cele trei surse de venit, Marian Enache a reușit să strângă venituri totale de 15.778 de euro lunar.

Marian Enache nu este singurul magistrat de la CCR care beneficiază de pensii uriașe. Cristian Deliorga are o pensie specială de 33.451 de lei lunar și un salariu de 23.665 de lei lunar.

Attila Varga are o pensie specială de 33.333 de lei lunar și un salariu de 24.000 de lei lunar, în timp ce Livia Stanciu, fostul președinte al Curții Supreme, are o pensie specială de 33.000 de lei lunar și un salariu de 24.220 de lei lunar.