Cine este soțul real al simpaticei Aspirina din Las Fierbinți! Este foarte celebru, dar Mirela Oprișor nu vrea să fie asociată cu el

31 iul. 2022
Cine este soțul real al simpaticei Aspirina din Las Fierbinți! Este foarte celebru, dar Mirela Oprișor nu vrea să fie asociată cu el

Mult îndrăgita Aspirina din „Las Fierbinți, jucată de actrița Mirela Oprișor, a dat lovitura pe plan profesional, dar și pe plan personal. Chiar dacă soțul ei este super celebru, actrița preferă să nu se asocieze cu el.

Aspirina trăiește o adevărată poveste de dragoste alături de Mimi Brănescu, alături de care are și o fiică pe nume Ana. Totuși, cunoscuta actriță din „Las Fierbinți” preferă să nu vorbească prea mult despre partenerul ei de viață, fiind adepta unei vieți private ținută departe de ochii curioșilor.

Cu toate acesta, au apărut câteva informații în mediul online despre soțul Mirelei Oprișor, în timp ce aceasta a și vorbit, pe scurt, despre partenerul ei de viață în cadrul unui podcast. Mimi Brănescu s-a născut la data de 31 martie 1974, la Lehliu, și este scenarist, dramaturg și actor de film, televiziune, scenă și voce.

Soțul actriței care o interpretează pe Aspirina a studiat actoria la Universitatea de Artă Tetrală și Cinematografică din București, la clasa Olga Tudorache, promoția 2000. Mimi Brănescu a scris scenarii pentru ”Lombarzilor 8”, ”Fetele Marinarului”, iar din 2012 este scenarist pentru ”Las Fierbinți”.

Aspirina a dezvăluit cum a ajuns să aibă o relație cu Mimi Brănescu

Aspirina a fost invitată la un moment dat în podcastul lui Andi Moisescu, acolo unde a scos la iveală că s-a întâlnit cu soțul ei atunci când amândoi erau la facultate, în momentul în care trebuia să dea un examen.

„Mi-au zis: uite, ăștia sunt băieții care dau la facultate anul acesta, alege-ți pe unul și du-te și spune-i o poezie sau monolog ce ai tu, de parcă el ar fi în armată și tu spui…Pe cine crezi că am ales? Pe Mimișor (Mimi Brănescu). Apoi m-am întâlnit cu el în gangul facultății și zic: băi, eu ți-am zis ție astăzi o poezie. L-am agățat cum ar veni. Apoi am zis să bem o cafea și așa a început totul”, a povestit aceasta.

Actrița a mai spus că relația nu a durat prea mult, motiv pentru care s-au despărțit la scurt timp, însă după 8 ani în care au stat departe unul de celălalt, cei doi s-au reîntâlnit și au decis să își întemeieze o familie.

„Cred că nici n-am văzut pe cine am tras, pentru că sunt mioapă. Adică, vai nu pot să spun că l-am ales pe cel mai frumos… Da eu așa i-am spus: Mimi, te-am văzut frumos și pe tine te-am ales. (…) L-am văzut mai curățel, l-am luat pe Mimișor și i-am zis o poveste. Așa am intrat la facultate și am fost colegi. Am avut o poveste de amor, după care… i-am dat papucii. (…) Ne-am reîntâlnit după 8 ani și cred că ne căsătoream a doua zi. Ne-am trăit și noi viața, ne-am văzut de treabă, apoi ne-am reîntâlnit și am întemeiat o familie”, a mai spus actrița.