Despre Părintele Arsenie Boca a auzit întreaga Românie, iar oamenii merg la mormântul lui de la Mănăstirea Prislop în număr mare pentru a-i cere ajutorul în clipele grele ale vieții. Puțin știu, dar în anii 1930, un alt personaj a devenit sfânt pentru sute de mii de oameni. Este vorba despre ciobanul Petrache Lupu, care i-a mărturist preotului din satul său natal, Maglavit, că l-a văzut pe Dumnezeu. Acesta a vindecat bolnavi incurabili și nu a cerut niciodată bani pentru serviciile sale. Alții s-au îmbogățit pe seama sa, dar el a murit sărac. Voia doar să construiască un spital și o biserică, ceea ce nici astăzi nu s-a împlinit.
Acesta avea 28 de ani când a fost martor al primei minuni din viaţa sa. Era peltic şi suferea de o formă de debilitate. „În ziua de 31 mai 1935, era într-o vineri, trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo souă palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă”, scria medicul Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, în cartea „Lourdes şi Maglavit”, publicată la Tipografia ziarului Universul în 1936, potrivit Adevarul.ro.
Petrache i-a povestit preotului din sat că personajul misterios care i-a apărut cu înfăţişarea diafană l-a avertizat că „va fi foc” dacă oamenii nu se îndreaptă în credinţă. Ar fi început să vindece oameni, ceea ce a determinat ca în timp, în Maglavit să ajungă câte 200.000 de oameni pe zi.
Făcea minuni și vindeca bolnavi
Petrache Lupu, a cărui faimă era exploatată la maximum de reprezentanţii Bisericii, de presă şi autorităţi, îl prezentau ca pe un om capabil să facă minuni. Bolnavii se vindecau după câteva zile petrecute în preajma sa, informa presa vremii. „Radu Manolescu din Ianca, judeţul Brăila, de 54 de ani, a venit cu mâna şi piciorul drept paralizate. După o şedere de şapte zile la buturugi a plecat vindecat. Costică Trandafir din Coşereni, judeţul Ialomiţa, mut şi surd de 17 ani, dormind o noapte la buturuga mare a început să vorbească perfect. Domnişoara Elena Constantinescu din Constanţa, bolnavă de epilepsie de şapte ani, stând două săptămâni la buturugi s-a făcut sănătoasă”, scria Gheorghe Marinescu.
Mulţi dintre pelerinii de la Maglavit au ajuns să îl considere pe Petrache Lupu un om sfânt. „El este numit prea sfântul, rugăciunile le face el, lumea se închină şi îl roagă pe el să intervină la Moşul”, afirma autorul volumului „Maglavit şi Lourdes”. Tânărul nu accepta bani pentru serviciile sale, însă de colectarea donaţiilor se ocupau unii preoţi. În perioada 1935 – 1938, circa două milioane de pelerini au ajuns la Maglavit, potrivit statisticilor vremii. După începerea războiului şi mai ales cu instaurarea comunismului, mitul lui Petrache Lupu s-a stins treptat. În Maglavit, o stradă îi poartă numele, iar în faţa primăriei i-a fost ridicată o statuie din bronz.
A fost declarat NORMAL. Dumnezeu ni se poate arăta, spune Părintele Stăniloae
O comisie specializată, în frunte cu ilustrul doctor Gh. Marinescu, i-a atestat ciobanului integritatea psihică. Iar în cartea sa, publicată urgent (Lourdes şi Maglavit, Bucureşti, 1936), Dr. Gh. Marinescu, dincolo de paralela cu Lourdes, a spus explicit că Petrache Lupu „e mult mai normal decît mulţi dintre noi”, şi a subliniat – pentru a contracara şi acuzele de escrocherie – că ciobanul de la Maglavit „e de o dezinteresare absolută”. Concluzia medicului este tranşantă:„Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunaţi, vrea să construiască un spital şi o mânăstire”. Şi nu a fost în niciun caz singurul care gândea aşa. Nici atunci, nici mai târziu. Psihologul clujean Nicolae Mărgineanu, care, după 1944, avea să îl întâlnească pe Petrache Lupu în închisoare, avea să confirme diagnosticul, potrivit Historia.ro.
Într-un studiu amplu, intitulat „Încercare despre teofanii. Interpretarea vedeniilor lui Petrache Lupu”, publicat în Telegraful Român, anul LXXXIII, 22 septembrie 1935, nr. 40, p.1, şi partea a doua, din 20 octombrie 1935, nr. 44, p.1, articol inclus ulterior în volumul Ortodoxie şi românism din 1939, părintele Stăniloae intră pieptiş în arena dezbaterilor, luând explicit partea adepţilor lui Petrache Lupu, al cărui caz este utilizat de teolog ca pretext pentru o dezbatere amplă şi profundă a teologiei ortodoxe.
Miza amplului studiu este exprimată cu claritate:„În toiul discuţiilor iscate în jurul arătărilor ce declară Petrache Lupu că le-a avut, s-a auzit din partea multora afirmaţia că Dumnezeu nu Se poate arăta, deoarece în Evanghelie se spune că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut niciodată (Ioan 1, 18). Mi se pare, de aceea, foarte oportun să vădesc eroarea unei asemenea păreri, încercând că schiţez şi o explicaţie a modului în care Se arată Dumnezeu oamenilor”. Asta e miza. Minunile există, iar Dumnezeu ni se poate arăta! Luând ca argument medicii români care l-au consultat pe Petrache Lupu, dar şi opinii europene savante, părintele Stăniloae încearcă, minuţios, să le clarifice şi să înlăture, treptat, orice suspiciune de impuritate în ceea ce priveşte vedenia păstorului.
