Cîțu tocmai a pus banii pe masă. Se pot lua extrem de simplu. Este vorba de o sumă uriașă

15 apr. 2020
Cîțu tocmai a pus banii pe masă. Se pot lua extrem de simplu. Este vorba de o sumă uriașă

Criza financiară a obligat instituțiile europene și guvernamentale să scoată din buzunar sume uriașe de bani pe care să le pună la dispoziția celor afectați. În România, începe cel mai mare program de finanțare din ultimii 30 de ani. Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a spus exact care sunt detaliile acestui mega program. 

Cîţu a anunţat că vineri va începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România, din ultimii 30 de ani, IMM Invest, un program simplu, la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri.

„Primele solicitări pot să se facă pe 17 aprilie, vineri. Deci, începând de vineri este funcţional tot sistemul”, a afirmat Florin Cîţu.

Banii pe care noi îi dăm

„Acele 3,1 miliarde de euro despre care a vorbit Comisia Europeană sunt de fapt banii pe care noi îi dăm. Comisia Europeană a aprobat doar schema noastră. Este vorba despre cele 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,1 miliarde de euro. În acest moment, băncile au cerut solicitare de plafoane mai mari de 15 miliarde de lei, deci interesul este mult mai mare de ceea ce am prevăzut noi. Suntem flexibili, în momentul în care se ajunge la acest plafon, vedem cum suplimentăm”, a mai spus Florin Cîţu.

Premierul Ludovic Orban a adăugat că vor putea fi disponibilizate 750 milioane de euro, sprijin pentru IMM.

„Mi-a dat o veste bună ministrul Boloş, în negocierile cu Comisia Europeană, vom putea disponibiliza 750 milioane de euro, sprijin pentru IMM. Aici trebuie să pregătim foarte bine instrumentele ca să fie complementar măsurilor pe care deja le-am adoptat pentru capital de lucru şi capitalul de investiţii, să găsim cele mai bine instrumente de susţinere a IMM-urilor”, a spus Ludovic Orban.