Crește vârsta de pensionare începând cu 2023? Ce trebuie să știe toți românii. Scrie clar în PNRR

de:
04 apr. 2023
Crește vârsta de pensionare începând cu 2023? Ce trebuie să știe toți românii. Scrie clar în PNRR

Se tot discută despre majorarea vârstei de pensionare. Este prevăzut acest lucru în PNRR? Cât de speriați ar trebui să fie cei care urmează să iasă la pensie? Aflăm chiar de la Paul Stănescu și Marcel Boloș.

Secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu, spune că PSD nu este de acord cu creșterea vârstei de pensionare. De cealaltă parte însă, Marcel Boloș spune că acest detaliu este un jalon care urmează după cel al pensiilor speciale.

Ministrul Fondurilor Europene spune că acest lucru este trecut în PNRR, iar termenul ar fi anul 2035. De asemenea, el. mai explicat și că va discuta toate aceste aspecte cu Ministerul Muncii.

Cert este că pensiile speciale și vârsta de pensionare sunt cele mai grele jaloane, însă la final totul este în interesul României.

„Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035.

E un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană.

Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc”, spune Marcel Boloş.

Cum sunt afectați pensionarii care au peste 70 de ani

Întrebat dacă jalonul prevede pensionarea facultativă până la vârsta de 70 de ani, ministrul a explicat că acesta vorbește, de fapt, despre acordarea unor stimulente, astfel încât vârsta de pensionare să fie redusă până la 70 de ani.

Cu alte cuvinte, unii angajați s-ar putea bucura de anumite facilități, chiar dacă au depășit vârsta de pensionare și continuă să fie activi pe piața muncii.

Totuși, soluția tehnică, spune el, este doar în mâinile Ministerului Muncii, iar decizia finală la nivelul coaliției de guvernare, având în vedere impactul decizie asupra întregii populații.

„Jalonul vorbeşte despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani, respectiv acordarea anumitor facilităţi pentru cei care au depăşit vârsta de pensionare şi sunt activi pe piaţa muncii.

Aşa prevede jalonul, dar, repet, soluţia tehnică este la Ministerul Muncii şi este o decizie care se va lua la nivelul coaliţiei, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populaţiei şi trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informaţii decât cele care sunt în jalon”, precizează Boloş, potrivit Mediafax.