Imperiul Leilor, un format internațional preluat de cei de la PRO TV a ajuns la cel de-al patrulea sezon și va începe în curând. De fiecare dată, producătorii au venit cu oameni noi la masa investitorilor. Marea surpriză a fost tânărul Sebastian Dobrincu, care fusese cooptat și pentru Survivor România.
Din păcate, acesta s-a accidentat foarte rapid și a ieșit repede din competiție. Nu se știe dacă el va mai fi din nou în show. Pe rețelele de socializare, nu a pomenit nimic despre faptul că ar reveni la PRO TV în această producție.
Nici Cristina Bâtlan, patroana Musette nu a menționat faptul că au început preselecțiile pentru noul sezon, dar totul poate fi și o strategie de PR. Cei de la PRO TV au anunțat că începe Imperiul Leilor în curând și a îndemnat oamenii să se înscrie pentru pentru a-și prezenta afacerea în fața juriului.
Toți creatorii, inventatorii sau antreprenorii, cei care care sunt siguri că business-ul lor merită să fie susținut sunt așteptați în cel de-al patrulea sezon al show-ului Imperiul Leilor! Înscrierile sunt de acum deschise pe site-ul protv.ro/imperiulleilor.
Cristina Bâtlan și Sebastian Dobrincu au fost totuși cei mai populari dintre jurați, așa că ar fi destul de absurd ca aceștia să fie scoși din show, dar rămâne de văzut.
Ca în fiecare sezon, cortina se va ridica pentru a face loc cutezătorilor care vin cu idei sau business-uri care au nevoie de finanțare. Leii, liderii unor afaceri de succes din România, îi vor căuta pe cei care merită să facă un pas înainte în domeniul celor, pe cei care pot aduce o schimbare sau care vor demonstra că viziunea lor trebuie să fie cunoscută de către întreaga țara.
În primele trei sezoane ale show-ului Imperiul Leilor, sute de afaceri spectaculoase, proiecte neașteptate și tineri surprinzători au demonstrat că totul este posibil dacă muncești, dacă știi să crezi în visul tău și dacă nu renunți. Dintre aceștia, cei care i-au convins pe investitori sunt acum deja cu un pas mai aproape de ceea ce sperau atunci când s-au apucat de antreprenoriat.
Toți cei care i-au urmărit, s-au gândit cum ar fi să fie în locul lor și care între timp au lucrat la ideea pe care o aveau, se pot înscrie acum pentru a face primul pas spre întâlnirea care le poate schimba viitorul.