Alegerile prezidențiale 2019. Cristian Tudor Popescu vine cu un comentariu acid, dar care reprezintă o radiografie reală a ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale 2019. Acesta spune clar de ce Dan Barna și USR au pierdut.
„PSD-ului acum o să îi crească acțiunile. Indiferent de ce se întâmplă în turul 2, vor fi mai agresivi în Opoziție, în vreme ce USR este silit de acest rezultat să renunțe la cășunismul ăla, la inflexilbilitatea aia de roboți. Toți vorbeau la fel, cu același discurs fixist cu care și-au speriat din electorat. Și eu am spus deschis că la europarlamentare am votat cu USR. După care, m-am uitat cu groază la acești reprezentanți care au fost în campania electorală pe ecrane, în frunte cu dl Barna. La acest fixism colectivist al lor”, a comentat CTP.
„Și m-am uita la susținătorii de pe rețelele sociale ai USR-ului, o altă surpriză foarte neplăcută. Eu credeam că e vorba de oameni cu studii, intelectuali, civilizați. Așa suna partidul ăsta. Ei bine, nu. Sunt o grămadă de inși primitivi, grobieni, agresivi, care sunt susținătorii USR.
Cred că trebuie să mediteze asupra acestor aspecte. Și un lucru: e obligat USR de acest rezultat să strângă legăturile cu PNL. Asta a fost marea greșeală în această campanie. Atitudinea aia de credeai că dacă se fac anticipate, USR ar fi câștigat postul de prim-ministru. Trebuie să mai reducă din această aroganță pe care au manifestat-o și să încerce, singura lor șansă, o colaborare reală cu PNL”, a adăugat Cristian Tudor Popescu, potrivit republica.ro.