Viața familiei Cioloș s-a schimbat mult în ultimii ani, iar cel mai dificil a fost pentru Valeriu Cioloș, soția lui Dacian Cioloș, care a cunoscut schimbări majore pe plan profesional.
Odată ce Dacian Cioloș a devenit comisar european, soția sa a făcut un pas înapoi. Valeri Cioloș a renunțat la un post de funcționar pe care l-a câștigat prin cocurs la Bruxelles și care a fost pasul cel mai mare spre schimbarea ce urma să vină.
Și-a căutat rostul, dar încă nu și l-a găsit în totalitate. Anul trecut, soția lui Dacian Cioloș mărturisea că timp de cinci ani a reușit să afle care a fost scopul a ceea ce a făcut un tip atât de lung.
15 ani i-a petrecut pentru studii și cercetări în economie, iar în final și-a dat seama că se poate și altfel. În perioada sărbătorilor de iarnă, soția lui Dacian Cioloș s-a lăsat urmată de pasiuni, ba chiar a înregistrat mai multe colinde care au ajuns pe YouTube.
Nu vrea o carieră în politică, după cum mărturisește chiar ea. ”Dacă aș avea convingerea că aș putea schimba ceva. Aș intra doar acolo unde nu ar trebui să fiu obligată să strig ca să fiu auzită. Și la propriu, și la figurat”, a mărturisit Valerie Cioloș.
Soția lui Dacian Cioloș cântă colinde
Soția lui Dacian Cioloș este doctor în economie, deci o bună parte din anii săi i-a dedicat studiilor, apoi job-ului. Ea și Dacian Cioloș s-au cunoscut în Franța la școală, iar cei doi s-au înțeles destul de bine.
S-au căsătorit câțiva ani mai târziu, iar timpul a trecut, iar cei doi nu au reușit nici până acum să aibă un copil. În 2007, Dacian Cioloș mărturisea că el și soția sa au fost mai mereu pe drumuri, în direcții diferite, însă în curând va veni și cel mic, care, nici măcar 13 ani mai târziu nu a venit pe lume.
„Suntem căsătoriţi din 2000. Ne dorim copii, însă, până acum, am fost numai pe drumuri, fiecare în direcţii diferite. Dar anul acesta i se termină contractul.”, spunea Dacian Cioloș în 2007.