Cu ce a ajuns să se ocupe Daniel Pavel după ce și-a încheiat contractul cu Survivor România. Nimeni nu l-ar fi crezut în stare de așa ceva

16 iun. 2022
Cu ce a ajuns să se ocupe Daniel Pavel după ce și-a încheiat contractul cu Survivor România. Nimeni nu l-ar fi crezut în stare de așa ceva

Pe 31 mai a avut loc finala celui de-al treilea sezon Survivor România, prezentat de Daniel Pavel. Câștigătorul a fost Alex Delea, așa cum publicul și-a dorit, însă nu au lipsit acuzațiile la adresa PRO TV, după ce Elena Chiriac a ajuns până în finală, deși nu a excelat pe plan sportiv și nu a fost nici iubită de fanii show-ului.

Daniel Pavel a revenit în România în urmă cu mai bine de două săptămâni și de atunci acesta are multe apariții media, însă aproape de fiecare dată este însoțit de iubita lui Ana Maria Pop. Aceasta a fost de profesie avocat timp de 14 ani, dar acum are propria firmă și se ocupă cu comercializarea bijuteriilor de lux.

Ana Maria Pop a fost în trecut iubita lui Horia Tecău, unul dintre cei mai doriți burlaci din România. Dar acum pare foarte îndrăgostită de Daniel Pavel, care se afișează peste tot cu ea. Aceasta este nelipsită din fotografiile postate pe Instagram de prezentatorul Survivor România și pare că în curând se vor auzi clopote de nuntă.

Daniel Pavel mai pleacă înapoi în Austria?

Anul trecut, Daniel Pavel anunța logodna cu Marina, o tânără din Republica Moldova, cu care locuia în Austria, loc unde sunt stabiliți și fiul și mama băiatului său. Prezentatorul a declarat de mai multe ori că prima lui dragoste rămâne radio-ul, așa că până la un nou sezon Survivor România ar putea semna un nou contract în această zonă.

Încă nu a anunțat ce va face, dacă se va mai întoarce în Austria sau nu, dar cert este că în momentul de față ocupația lui principală este Ana Maria Pop, cu care se fotografiază în ipostaze incediare. Nimeni nu l-ar fi crezut în stare de așa ceva, ținând cont de postura lui sobră de la Survivor România.