Cum ne putem îmbolnăvi de coronavirus chiar dacă avem mânuşi! Nu este de glumă

05 apr. 2020
Cum ne putem îmbolnăvi de coronavirus chiar dacă avem mânuşi! Nu este de glumă

Există o greşeală imensă pe care o pot face oamenii care cred că purtarea de mânuşi non-stop îi poate salva de corornavirus. Un reputat doctor român spune că există o greşeală care poate duce la îmbolnăvire chiar dacă avem aceste măsuri de protecţie.

Un reputat doctor român, medicul Virgil Musta, care a tratat zeci de cazuri de coronavirus la Timişoara, trage un semnal de alarmă cu privire la purtarea mânuşilor împotriva infectării cu coronavirus. Se pare că există o capcană care îi poate face pe mulţi să se îmbolnăvească chiar şi cu aceste măsuri de siguranţă. Acestea ne pot ajuta, dar ne şi pot băga într-un adevărat pericol.

„Aici este o mare capcană pentru că mănuşa te fereşte, dar practic te contaminezi pe mănuşă, uiţi, pui mănuşa la faţă, nu te mai speli. Gestul de a atinge faţa cu mâna, care este potenţial contaminată, este cea care prezintă risc. De fapt, singurul element esenţial în această transmitere este să te speli de cât mai multe ori pe mâini şi să îţi controlezi gesturile de a-ţi duce mâna la ochi, la nas, la gură, la faţă în general”, a declarat medicul Virgil Musta, laAntena 3.