Procurorii DNA au descins miercuri în sediul Oracle din zona Pipera București și simultan au făcut percheziții și la locuința șefului companiei, Sorin Mândruțescu. Acesta este acuzat că ar fi primit mită în valoare de 869.413 euro pentru ca anumite companii să se poată înscrie la licitații publice și să le câștige.
Faptele anchetate s-au desfășurat între anii 2009-2013. Pentru a fi lăsat în libertatea, Sorin Mândruțescu a fost nevoit să depună o cauțiune de 500.000 de euro.
„În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat – Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).
Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice.
Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță.
Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat”, se arată în comunicatul DNA.