O siluetă perfectă e greu de menținut, iar Andreea Esca știe acest lucru. Prezentatoarea de la PRO TV a mărturisit că s-a îngrășat nu mai puțin de șase kilograme, având nevoie de o diet pentru a reveni la normal.
Andreea Esca a apelat la un nutriționist. A ținut dietă, a avut un regim care nu a plictisit-o deloc, totul pentru a ajunge la silueta dorită, iar în final i-a și reușit.
Vedeta PRO TV povestește că a ajuns să nu se mai simtă bine în pielea ei după ce acumulat în jur de șase kilograme, așa că și-a făcut curaj și a intrat la regim. Spre norocul ei, nutriționistul la care a apelat nu i-a schimbat prea mult meniul, procesul de slăbire fiind unul destul de ușor.
Dacă vă întrebați care a fost greutatea dorită de Andreea Esca, ei bine, vedeta mărturisește că acum a ajuns la 58 de kilograme dorind să mai dea jos încă un kilogram pentru a arăta impecabil.
”Chiar am vrut eu să slăbesc pentru că luasem vreo 5-6 kilograme în plus față de cât am eu de obicei și nu mă simțeam bine. Acum am vreo 58 de kilograme și îmi propusesem să ajung la 57 jumate – 57 chiar, dar nu țin neapărat. La mine, de fapt, la toată lumea e important la vârsta asta să fie cumva în regulă și pentru corp, dar și pentru față, să arătăm bine”, a mărturisit Andreea Esca, pentru click.ro.
Mai mult de atât, prezentatoarea tv a mai povestit că nu obișnuiește să facă cure de toxifiere. Iubește sucurile respective, dar nu a ajuns să creadă că ele sunt chiar eficiente.
Andreea Esca e de părere că organismul uman se poate detoxifia și singur, cu puțin ajutor din partea nostră și cu regimul alimentar, fără a fi nevoie de nimic mai mult.
”Nu, mai beam înainte sucuri de la detox, dar pur și simplu pentru că îmi plac, dar nu că am avut vreun program de detoxifiere. Nu mă pricep, nu știu cât de adevărate sunt chestiile astea cu detoxifieri, trebuie întrebată doamna Bilic, dar eu cred că corpul uman e foarte deștept și știe el singur, așa, să se detoxifice. Însă cred că e bine a mânca mai puțin”, a mai spus Esca.