Dezastru pentru Teo Trandafir! Lovitură cumplită primită de la Kanal D. Cine o înlocuiește pe post (EXCLUSIV)

21 iul. 2022
Dezastru pentru Teo Trandafir! Lovitură cumplită primită de la Kanal D. Cine o înlocuiește pe post (EXCLUSIV)

Teo Trandafir a primit lovitura vieții ei, când șefii de la Kanal D au trimis-o în vacanță mai repede decât s-ar fi așteptat. Audiențele tot mai scăzute i-au determinat pe oficialii postului să încheie brusc producția, care a tot pierdut teren în fața adversarilor în ultima perioadă. Nici matinalul cu Bursucu, Viviana Sposub și George Tănase nu se prezintă chiar foarte bine.

Teo Trandafir a fost scoasă de pe post și nici până acum nu se știe dacă aceasta va reveni din toamnă. Ștefan Farrell, cel supranumit regele modellingului din Transilvania, a dezvăluit pentru VoxBiz.ro că este posibil ca emisiunea vedetei să rămână la Kanal D, dar să fie difuzată doar în weekend.

O altă variantă care s-a vehiculat este aceea potrivit căreia Teo Trandafir s-a prezentat deja în fața șefilor Kanal D cu un nou proiect și că acesta ar fi fost aprobat. Ar urma să aibă un nou co-prezentator, dar remunerația lui ar fi cumva asigurată chiar de Teo, care ar fi acceptat să primească mai puțini bani de la postul turc de televiziune.

Mihai Mitoșeru și Bella Santiago nu vor mai face parte din noua ediție, conform ultimelor informații din interiorul Kanal D.

Cine i-a luat locul lui Teo Trandafir la Kanal D

Teo Trandafir este cea mai longevivă prezentatoare de televiziune și lucrează de mulți ani la Kanal D. Ceea ce i se întâmplă acum este un adevărat dezastru, în condițiile în care aceasta și-a dedicat întreaga viață carierei și nu își poate imagina cum ar fi să nu mai apară la televizor.

În momentul de față, Teo Trandafir a fost înlocuită cu Dan Negru, iar pentru toamnă probabil se va întâmpla același lucru. Emisiunile fostei vedete Antena 1 au reușit cifre mari și deja se caută tronsoanele orare cele mai potrivite pentru acestea.

Rămâne de văzut ce decizie vor lua în cele din urmă șefii Kanal D. Cert este că obiectivul lor este să crească și audiența și încasările, mai ales că la ambele capitole au pierdut teren în ultimele luni, Antena 1 reușind în cele din urmă să-și recupereze poziția secundă în topul celor mai urmărite televiziuni din România.