Lupta cu kilogramele în plus este una destul de dificilă, însă nu și dacă alegi dieta mediteraneană. Ea a devenit cunoscută datorită beneficiilor uimitoare pe care le are atât asupra inimii cât și a creierului, dar și pentru rezultatele rapide.
Dieta Mediteraneană este considerată unul dintre cele mai sănătoase moduri de a scăpa de kilogramele în plus. Ea susține totodată sănătatea inimii și menține nivelul de zahăr din sânge. De asemenea, nu este o dietă atât de dificilă, iar oricine o poate ține și se poate bucura de rezulatele ei umitoare.
Conform draxe.com, la baza dietei mediteraniene stau fructele și legumele, dar și cantitățile mari de grăsimi sănătoase pe care le luăm din măsline, cereale, dar și condimente.
În timpul dietei, o persoană are voie să consume, moderat, carne de pasăre, ou, carne roșie, dar și produse lactate cu grăsimi mai scăzute. Totuși, pentru a da roade, dieta trebuie să fie ținută cel puțin șapte zile.
La fel ca orice altă dietă, și dieta mediteraneană vine cu un set de reguli stricte. Există alimente de bază în această dietă, care trebuie consumate zilnic. Printre acestea se numără: legumele, fructele, semințele, nucile, leguminoasele, cartofii, cerealele integrale, peștele, fructele de mare, ueliul de măsline, dar și ierburile aromatice.
De asemenea, mai există și alimente care pot fi consumate în acestă dietă, însă la un nivel mai moderat. Printre acestea se numără carnea de pui, ouăle, brânzeturile, dar și restul preparatelor din lapte.
Există și alimente total interzise, care nu trebuie consumate în niciun caz. Lista este totuși destul de scurtă. O persoană care ține dieta mediteraneană nu are voie să consume băuturi îndulcite cu zahăr, precum sucurile, carnea procesată, adică mezelurile, pâinea albă, dar și mâncărurile procesate.