Vești proaste pentru mii de pensionari! Ludovic Orban a făcut un anunț foarte important, după ce ministrul Muncii, Violeta Alexandru a mărturisit, sâmbătă, că la minister este în lucru un proiect legislativ legat de interzicerea cumulării pensiei cu salariul, pentru cei care lucrează la stat.
Da, se lucrează la un proiect de lege, în cadrul echipei mele, la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante, urmează să o finalizăm, pe măsură ce colectăm toate informațiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere”, spune Violeta Alexandru.
Duminică dimineața, premierul a declarat că nu eeste normal ca persoane care s-au pensionat şi încasează pensie să beneficieze şi de un venit din sectorul public.
„Sunt de acord cu interzicerea cumulului salariului cu pensia. Nu e normal ca persoane care s-au pensionat şi beneficiază de pensie să beneficieze şi de un venit în sectorul public, vreau să fim foarte clari, aici este vorba de a nu permite ca cineva care s-a pensionat, şi este vorba de foarte mulţi care s-au pensionat la 40 şi ceva de ani din Poliţie sau din alte structuri şi care, după ce s-au pensionat şi au dobândit nişte pensii, multe dintre ele peste media pensiilor, mai cumulează şi venituri în sectorul public. Aici este vorba de a nu permite ca persoane care s-au pensionat să poată să cumuleze simultan pensia cu un venit din sistemul public. Dacă vor să lucreze în privat, nu avem absolut niciun fel de problemă, de asemenea, dacă vor să îşi continue activitatea, nici în privinţa acestei chestiuni nu avem nicio problemă, cu o singură condiţie, să aleagă venitul dobândit din salariu, dacă vor să lucreze”, a spus premierul, întrebat dacă este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public.
Orban susține că nu e normal ca lucrurile să fie așa.
„Eu cred că administraţia are nevoie de o modernizare, administraţia are nevoie de oameni proaspeţi, cu o altă viziune, care să fie şcoliţi în sensul administraţiei care se face la nivel european, în secolul 21 şi, de asemenea, cred că o persoană care lucrează în serviciul public şi în administraţia publică trebuie să primească un venit din activitatea pe care o desfăşoară”, a afirmat el.