El e omul la care coronavirusul nu poate ajunge! De ce este invincibil

28 mart. 2020
El e omul la care coronavirusul nu poate ajunge! De ce este invincibil

Coronavirusul a făcut mii de morți în toată lumea. În Europa, Italia, Spania și Franța sunt cele mai afectat. În timp ce virusul ucide din ce în ce mai multe persoane, există și persoane care trăiesc ferite de orice pericol.

Cum este posibil? Este foarte simplu. Italianul Mauro Morandi locuiește pe o insula Budelli, din Marea Mediterană. Bărbatul este singur pe toată insula de 30 de ani.

„Mă aflu, în acest moment, în cel mai sigur loc de pe planetă”, a spus italianul de 81 de ani pentru CNN.

Morandi a fost profesor și a ajuns accidental, în urmă cu 31 de ani, pe această insulă, situată în largul coastelor Sardiniei, în timp ce încerca să navigheze din Italia până în Polinezia.

A decis să rămână acolo pentru totdeauna

S-a îndrăgostit de insulă și a decis să-şi petreacă restul vieţii într-o colibă din lemn. Are panouri solare, dar nu are apă curentă. Bărbatul strânge apa de ploaie pentru cele necesare.

Acum, din cauza pandemiei, bărbatul trebuie să aștepte mai mult după bărcile care îi aduc mâncare.

„Mă aflu, în acest moment, în cel mai sigur loc de pe planetă. Insula aceasta mă protejează total de epidemie. Nimeni nu vine aici, nimeni nu acostează, nu am văzut nici măcar o barcă în larg în aceste zile”, a declarat italianul pentru CNN.

„Iernile aici pot fi foarte friguroase, aşa că le petrec închis în casă luni de zile. Nu prea mă vântur pe afară, aşa că îmi fac de lucru prin casă sau pe prispă. Aşa că, ce mare scofală să staţi în casele voastre timp de două săptămâni?”, a spus Morandi apropo de restricțiile pe care conaționalii săi trebuie să le respecte cu sfințenie.

Citeşte între 30 şi 40 de cărţi în timpul iernii

„Citesc foarte mult. Şi mă gândesc foarte mult”, a spus acesta.

„Cele mai frumoase, periculoase şi pline de aventuri călătorii sunt cele pe care le faci cu ajutorul minţi tale, în timp ce stai în sufragerie. Poate de aceea, statul acasă fără să faci nimic este dificil pentru unii dintre noi”.