Este șoc total în cazul Caracal! Cine este adevăratul criminal al Alexandrei! Cine l-a ajutat pe Dincă

12 sept. 2019
Este șoc total în cazul Caracal! Cine este adevăratul criminal al Alexandrei! Cine l-a ajutat pe Dincă

Alexandra Măceșanu, adolescenta de 15 ani, care a fost răpită și ucisă de Gheorghe Dincă, a sunat mai întâi la 112, iar apoi a vorbit timp de 20 de minute cu polițistul Constantin Pistol, pe telefonul privat al acestuia. Ea i-a explicat în detaliu unde se află și a menționat cartierul Bold.

Suspect, dar polițistul și-a orientat colegii într-o direcție opusă, iar până la această oră, convorbirea cheie dintre cei doi nu a fost dată publicității și nici familiei, deși a fost solicitată insistent.

Constantin Pistol era șeful secției de Investigații Criminale din Caracal și cunoștea foarte bine familia Alexandrei, de mai bine de 20 de ani. Firesc era ca acesta să identifice imediat casa groazei, mai ales că știa zona, dar și pe suspect, adică pe Gheorghe Dincă. Dar el a dus ancheta pe piste greșite. Probabil pentru a-l proteja pe monstrul, care probabil în trecut le-a furnizat fete unor persoane importante din Justiție. Polițistul nu a realizat că acesta este de fapt un criminal în serie.

Celebrul profesor doctor în psihologie, Tudorel Butoi a spus și el că ancheta este ținută cumva pe loc și a sugerat că monstrul din Caracal ar fi furnizat fete minore către polițiști și procurori și se încearcă îngroparea acestor detalii.

Unde este Pistol

Nimeni nu știe până la această oră ce a vorbit copila cu polițistul Pistol, ceea ce ridică multe semne de întrebare. Cert este că acesta a fost văzut în curtea lui Gheorghe Dincă în primele zile de anchetă, iar apoi a dispărut complet. Mai mult, el și-a abandonat mașina în curtea Poliției Caracal și nu i-a mai răspuns la telefon lui Alexandru Cumpănașu.

Acesta spune că dacă l-ar întâlni pe Constantin Pistol, nu știe ce i-ar face, dar sigur nu poate spune pe un post de televiziune că ar însemna că incită la violență. Unchiul Alexandrei a mai menționat că el și polițistul se cunoșteau de 20 de ani și că acesta a fost coleg cu fratele lui la Academia de Poliție.

Nimeni nu înțelege de ce acesta nu a informat familia Alexandrei că aceasta a fost răpită, ținând cont că știa despre cine este vorba. Numele lui Constantin Pistol apare și într-un dosar instrumentat de DIICOT, mai exact unul de trafic de persoane cu celebrul Cocoș.

Este posibil ca polițistul să fi tras de timp pentru a-i da timp lui Gheorghe Dincă să scape de fată și să o ducă la unul din clanurile care se ocupa cu trafic de persoane. Dacă Constantin Pistol și-ar fi făcut datoria, Alexandra ar fi fost astăzi în viață. Acesta este unul dintre principalii complici la crimă și merită să fie închis mulți ani pentru fapta sa. Întrebarea este de ce nu este anchetat și de ce niciunul dintre cei vinovați de moartea fetelor nu se află în închisoare, cu excepția lui Gheorghe Dincă.