Sunt deja mai bine de două săptămâni, de când Jador nu mai apare în emisiunea de top a Kanal D, Survivor România. Fanii s-au tot întrebat ce se întâmplă cu el, dar prezentatorul Daniel Pavel a oferit foarte puține detalii despre celebrul manelist, în cadrul edițiilor difuzate în ultima perioadă.
Jador s-a accidentat la genunchi în timpul unui joc și a plecat la spital, practic plângând de durere. Colegii lui Războinici l-au acuzat de teatru ieftin și nu au crezut nicio secundă că acesta nu se simte bine. De altfel, imaginile cu ei acuzându-l pe Faimos că se preface au și fost difuzate de Kanal D.
Jador a apărut luni seara în cadrul emisiunii Chefi la Cuțite, ceea ce a dat drumul la și mai multe speculații. Manelistul a susținut-o pe mama sa în cadrul show-ului culinar de pe Antena 1. Ceea ce mulți nu știu este că totul a fost filmat în luna noiembrie, când artistul avea un contract semnat cu Antena Stars.
Din luna ianuarie, acesta s-a orientat spre Kanal D, post care l-a și făcut celebru prin promovarea lui în reality show-ul Puterea Dragostei. El a acceptat provocarea Survivor România, în schimbul unei remunerații consistente. Mai multe surse au dezvăluit că Jador ar încasa până la 5.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiția din Republica Dominicană.
Și totuși de ce nu mai apare acum Jador la Survivor România? Esta reală accidentarea lui? Surse din anturajul vedetei au declarat pentru Voxbiz.ro că acesta a suferit o luxație de ligamente la genunchi și că momentan se află în recuperare. Medicii fac mari eforturi pentru ca manelistul să-și revină cât mai repede și să revină în competiție. În mod normal, după o accidentarea de acest tip se recomandă repaus până la 4 săptămâni.
Pentru Kanal D, plecarea lui Jador ar fi o pierdere imensă, întrucât acesta are cel mai mare număr de fani care votează prin SMS, ceea ce automat înseamnă și încasări mai mari. Mai mult de atât, cântărețul are mare succes pe rețelele de socializare, fiind mai tot timpul în trending youtube. Jador înseamnă audiență, iar eliminarea lui din motive medicale nu este o opțiune.
Revenirea acestuia în competiție s-ar putea petrece peste o săptămână, dacă recuperarea va merge bine. Altfel Jador va trebui să mai stea pe tușă. Momentan nu este apt de concurs.