Fabrica Volkswagen din Portugalia își va reduce producția cu 16% datorită epidemiei de coronavirus

19 mart. 2020
Fabrica Volkswagen din Portugalia își va reduce producția cu 16% datorită epidemiei de coronavirus

Fabrica Autoeuropa a celor de la Volkswagen, aflată în apropierea orașului Lisabona, și-a redus producția zilnică cu 16% datorită lipsei de lucrători provocată de epidemia de coronavirus, guvernul portughez ordonând închiderea tuturor școlilor, conform unui comunicat emis luni.

Fabrica, ce a produs 254.600 de mașini anul trecut, va produce 744 de unități pe zi, față de numărul obișnuit de 890, conform grupului german. Luni, două ture au fost anulate datorită lipsei de lucrători.

La fabrică se construiesc modelele SEAT Alhambra, VW Sharan și T-Roc.

Compania germană a anulat vizitele programate la fabrică, și a restricționat accesul persoanelor din exterior.

Șoferilor ce vor aduce componente la fabrică li se va lua temperatura la intrare.

7 dintre cei 5536 de lucrători ai fabricii Autoeuropa au fost plasați în izolare datorită expunerii la virus, însă nu există cazuri confirmate până acum, conform reprezentanților fabricii.