În fiecare an, mii de absolvenți de liceu vizează cele mai căutate facultăți din România, dar în 2025, competiția atinge din nou cote record la o instituție academică de elită: Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” București. Anul acest au fost 3877 candidați înscriși astfel: 2480 la medicină, stomatologie: 763 candidați, moașe și asistență medicală (FMAM): 538 candidați, farmacie: 96 candidați.
Admiterea se face exclusiv pe bază de examen scris, cu un grad ridicat de dificultate (Biologie + Chimie/Fizică). Media de admitere a ultimului candidat admis la buget a fost în 2024 de 9,65 – un scor greu de atins chiar și pentru olimpici.
„A fost nevoie de luni întregi de pregătire și de meditații intense. Este una dintre cele mai grele admiteri din țară, dar știam la ce mă aștept”, a spus un candidat din promoția 2025.
Anul acesta la Medicină au fost 735 de locuri la buget, deci aproximativ 5 candidați pe un singur loc.
„Este o concurență foarte mare pentru că suntem o universitate care are reputație de excelență, având în vedere că în multe clasamente internaționale suntem pe primul loc între universitățile din țară. (…) Sunt zece programe de licență în universitatea noastră, dintre acestea opt au astăzi admiterea, iar două dintre ele, cele de la Ploiești, respectiv asistență medicală generală, balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, vor avea admiterea în septembrie”, a menționat Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’.
Anul acesta 49 de premianți ai olimpiadelor naționale și internaționale au decis să-și continue studiile la discipline din cadrul UMFCD.
„Avem și 49 de olimpici. Noi i-am inclus în această categorie pe cei care au luat premiile I, II și III și mențiuni la nivel internațional (…) și, de asemenea, și pe cei care au avut premiile I, II și III și mențiune la concursurile naționale, pentru că noi hotărâm că aceștia sunt de o calitate deosebită. Poate că o parte dintre ei pleacă în străinătate, dar cei mai mulți rămân la noi la universitate”, a mai spus rectorul.
Facultatea de Medicină de la UMF Carol Davila rămâne în 2025 cea mai dificilă facultate din România pentru admitere, urmată îndeaproape de Automatică și Drept. Dacă vrei să intri acolo, ai nevoie nu doar de note excelente, ci și de o strategie de învățare constantă, cu accent pe rezistență psihică și exercițiu intens.