Cabral și Andreea Ibacka formează un cuplu de foarte mulți ani și cu toate că la început nimeni nu dădea vreo șansă relației lor, acum iată că sunt căsătoriți și au deja doi copii. Actrița dezvăluia recent într-un interviu că nu mai doare cu soțul său de patru ani, dar asta din cauza celei mici, care își vrea mămică alături.
Cabral a primit un nou proiect de la PRO TV, care îl entuziasmează foarte mult. El va prezenta reality show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici, împreună cu Adela Popescu. Totul va fi filmat în jungla din Republica Dominicană, iar condițiile de acolo nu sunt deloc cele mai confortabile, în special pentru copii.
Cu toate acestea, Andreea Ibacka a luat o decizie neașteptată. Final de drum pentru ea în România, cel puțin pentru moment. Va pleca împreună cu soțul său și cei doi copii la mii de kilometri depărtare de casă. Este foarte curajoasă, în contextul în care nu a trecut foarte mult de când a născut.
„Urmează să plecăm, în câteva zile, în Republica Dominicană, unde soțul are de muncit, asiduu. Mergem cu familia, cu copiii, cu toată lumea. În vacanță iei în calcul că nu o să îți fie așa de ușor cu copiii, așa că nu va fi nici acolo. O să avem, probabil, și un ajutor. O să fie altceva. Chiar sunt nerăbdătoare. Nu am mai fost și n-am călătorit niciodată atât de departe, cu copiii, până acum. Ei, oricum, sunt și foarte mici. Cumva, o să ne descurcăm”, spunea vedeta acum cateva saptamani, care a mărturisit că și-a făcut și toate vaccinurile indicate pentru a nu se întoarce bolnavă acasă.
Dar nu toate i-au făcut și bine. Copii vor fi probabil neprotejați pentru că este greu de crezut că aceștia au luat medicamente anti malarie preventiv.
„Am făcut vaccin pentru febra galbenă și am luat niște pastile de malarie, care nu mi-au făcut chiar foarte bine. Momentan, nu cred că este nevoie de mai mult. Noi nu vom locui în junglă, o să avem niște condiții de trăi decente. Nu o să ne muște toate insectele și târâtoarele. O să fie și Adela Popescu, de-abia aștept. Mă bucură acest lucru. Au trecut 15 ani de la primul proiect, de la «Inimă de Țigan»”, a completat ea.
Andreea Ibacka este în prezent în concediu. Serialul Adela este în pauză, dar filmările vor reveni din toamnă probabil. Între timp, soția lui Cabral își îndeamnă fanii să o urmărească pe rețelele de socializare pentru că acolo va posta toate aventurile ei. Ea are un cont de Instagram foarte puternic și câștigă mulți bani din imagine.
„Urmăriți-mă în social media. Acolo, public cele mai multe noutăți despre viața și proiectele mele. Dar acum am reușit să pun pe hold totul, pentru câteva săptămâni. Am proiectele pe care le aveam în România, dar o să fiu activă în online. Am norocul să fac treaba asta, care e neîntreruptă, adică o să vin cu foarte mult conținut foto, video. Doar că mai exotic. Cred că, făcând treaba asta, de atâția ani, până la urmă, e normal să fac un conținut de calitate. Am o mică echipă, cu care lucrez în mod frecvent”, a spus Andreea Ibacka pentru Click!