Serialul Las Fierbinți a reușit să țină publicul cu sufletul la gură și în episodul de noaptea trecută. Ce se va întâmpla însă în doar câteva ore, întrece orice tip de așteptare.
Gianina din Las Fierbinți se va afla într-o dilemă joi seară de la ora 20.30. După propunerea venită din partea lui Giani, lucrurile ca scapă de sub control. În ce manieră? Vom afla în curând.
Mai mult de atât, dacă marți tot satul era apăsat de diferite dileme, aseară atenția a fost asupra unui joc de șah care s-a desfășurat la bar. Primarul Vasile și Brânzoi au pornit un meci de zile mari care l-a făcut pe Bobiță să dea drumul la pariuri de toate felurile: de la cine va câștiga și până la care va fi următoarea piesă mutată, toți curioșii s-au înghesuit să-și dea cu părerea. Continuarea vine însă astăzi.
”Pune mâna și învață șah. Te bat de 3 zile”, i-a spus aseară Brânzoi primarului, fiind convins că va reuși să continue seria victorioasă. Ce l-a făcut să fie așa sigur? Pare să fie chiar modul în care Vasile a făcut mișcările până în acel moment. După ce la minutul 31 i-a dat șah, Brânzoi este convins că va reuși să învingă până la capăt. Dacă va fi așa, aflăm în doar câteva ore.
Tot în această seară vedem și cum continuă și pățaniile lui Giani cu Aspirina și Gianina. Amintim că Giani le-a convins pe cele două că în loc să cumpere uleiuri esențiale e mai bine să ceară niște mici la grătar ca să mănânce. Acum însă, acesta pare acum prins în niște discuții de care ar vrea să scape cât mai rapid. Rămâne de văzut ce va face.
Telespectatorii cu siguranță așteaptă cu nerăbdare să vadă ce se va întâmpla în doar câteva ore, iar asta s-a văzut încă de noaptea trecută. Episodul de miercuri seară a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:30 – 21:27. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.3 puncte de rating și 32.7% cotă de piață, cifre mult mari mari față de locul 2 care avea doar 6.5 puncte de audiență și 18.8% share.
De-a lungul difuzării, aproape 2 milioane de români erau în fața televizoarelor cu ochii pe PRO TV, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:47, peste 2.2 milioane de români se distrau urmărind Las Fierbinți.