Florin Ristei și Naomi Hedman sunt împreună de ceva timp și nu ar fi exclus ca în curând să îi vedem și în fața altarului. Artistul nostru este mai mult decât îndrăgostit și nu se dă înlături când vine vorba de gesturi romantice pentru iubita sa.
Din dragoste, Florin Ristei este nevoit să se împartă între două lumi, cea din România, unde are o carieră solidă, dar și Londra, unde locuiește iubita sa.
La un moment dat, vedeta de la Antena 1 poveste că viața sa s-a schimbat complet, însă în bine. Acum este mult mai empatic, a învățat engleză mai bine, însă îi este dificil să se acomodeze când merge la Londra să își viziteze iubita.
”Viaţa mea s-a schimbat în bine, pe toate planurile. Trebuie să recunosc că am mai învăţat puţin la capitolul empatie. Am experimentat nişte sentimente noi şi ceva accent englezesc. (…) Cam greu cu acomodarea, atunci când vii din Londra. (râde) Dar ieşim în câteva locuri. Și-a făcut câteva cunoştinţe. Iar grupul meu de prieteni îi este chiar foarte apropiat”, mărturisea Florin Ristei.
În ciuda dezvăluirilor sale însă, artistul pare că se simte cât se poate de bine la Londra. Chiar acum, Florin Ristei se află acolo și a împărtășit cu fanii săi experiența. ”În Londra pe stradă a doua limbă vorbită e româna. E plin de români”, a dezvăluit el.
Va renunța oare Florin Ristei la colaborarea cu Antena 1 și va decide să se mute la Londra de dragul iubitei sale, Naomi Hedman? Să nu uităm că la un moment dat el povestea și că nu ar dori să își crească copiii în România, așa că scenariul e unul cât se poate de credibil.
Nu știm însă dacă din dragoste, Florin Ristei ar abandona întreaga imagine pe care și-a construit-o în România în ultimii ani.