Grijă mare! Dispar mai multe tipuri de medicamente: Avertisment de la cel mai înalt nivel

13 oct. 2019
Grijă mare! Dispar mai multe tipuri de medicamente: Avertisment de la cel mai înalt nivel

Milioane de români sunt în pericol! Mai multe tipuri de medicamente dispar de pe piața autohtonă. Avertismentul a venit de la cel mai înalt nivel.

Chiar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut anunțul care îi sperie pe milioane de oameni. Piața medicamentelor din România se află în fața unor provocări fără precedent. Se pregătesc schimbări majore.

Medicamentele care dispar

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a răspuns unei întrebări legate de o chestiune delicată din sistemul sanitar din România, o situaţie care ar putea exploda în luna noiembrie a acestui an.

Problema bombei cu ceas care stă să explodeze în luna noiembrie, se referă la situaţia celor peste 100 de de molecule care nu au cum să mai ajungă în farmacii, dintre care 30 nu au nici înlocuitor începând cu luna viitoare.

Ministrul Sănățății nu a putut da un răspuns concret în privința medicamentelor care vor dispărea de pe piață.

„Există propuneri care mă aşteaptă pe masă, când mă întorc la minister după Şedinţa de Guvern. Nu pot să dau un răspuns concret. Cert este că cele 30 de medicamente care nu au înlocuitor nu vor dispărea de pe piaţă. Deci am cerut trei variante, ca de fiecare dată, şi vă asigur că nu se va întâmpla. (…) Am avut o discuţie cu mai mulţi factori politici. În momentul în care am promovat această chestiune a început războiul: ‚PSD doreşte să omoare pacienţii, doreşte să mărească preţul la medicamente’. Există posibilitatea de a modifica urgent prin ordin de ministru astfel încât lucrurile să intre în normal. Ipocrizia de care unii din clasa politică au dat dovadă a stopat anumite proiecte care ar fi putut fi absolul benefice”, a declarat Sorina Pintea, conform dcnews.ro.