Începând cu data de 15 Iunie s-a reluat activitatea de examinare, astfel că, în funcție de numărul de candidați și capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitate, cei care vor să obțină permisul auto pot susține proba teoretică.
Aglomerația mare si cozile formate înca de la primele ore ale dimineții, i-a determinat pe jandarmi, în prima zi de susținere a examenului, să instaleze garduri de protecție, persoanele care așteptau la cozi nefiind dispuse să respecte regulile de distanțare socială.
Epidemia de coronavirus îi obligă atât pe susținătorii examenului cât și pe examinatori să poarte măști de protecție în sălile de examen. Autoritățile avertizează că persoanelor descoperite cu o temperatură mai mare de 37,2 grade Celsius li se va interzice susținerea examenului.