Mihai Petre și frumoasa lui soție, Elwira Petre formează un cuplu de aproximativ 20 de ani. Cei doi au trecut prin momente grele, după ce PRO TV i-a reziliat contractul celebrului dansador pentru a fi înlocuit cu Alexandra Dinu în juriul de la Dansez pentru tine.
Imediat a venit și pandemia, iar Mihai și Elwira Petre au fost nevoiți să țină și sala lor de dans închisă. Astfel că veniturile familiei au scăzut considerabil. Au încercat să lanseze un podcast, dar nu au avut prea mult succes și nici nu au insistat cu zona Youtube. Mai grav decât atât este că au fost înșelat și de o companie de construcții, care ar fi trebuit să le ridice casa și încă se judecă pentru 30.000 de euro.
Norocul lor s-a numit celebra Mona Segall și Asia Express. Producătoarea Antena 1 le-a propus să meargă în această aventură, care ulterior le-a schimbat viața. Iar asta se poate observa în prezent foarte ușor, după zâmbetul pe care-l afișează cei doi soți, care parcă au renăscut.
Deși nu era genul lor de emisiune, Mihai și Elwira Petre au acceptat oferta pentru că aveau nevoie de bani. Și au și câștigat show-ul. Iar apoi contractele au venit pe bandă, iar acum se simt mai bine ca niciodată. Mihai Petre a fost în juriul de la Dancing on Ice: Vis în doi, alături de soția sa, iar apoi a avut apariții și la Te cunosc de undeva și iUmor.
Cei doi soți se află în prezent în vacanță în Miami și s-au fotografit pe un vapor de lux. Elwira Petre a apărut pentru prima dată în costum de baie, adică mai goală decât publicul a văzut-o vreodată și toată lumea a rămas mască.
Totuși majoritatea celor care au comentat au lăsat mesaje pozitive, în special legate de faptul că formează o familie superbă și că se poate observa cu ochiul liber cât de mult se iubesc cei doi.
