Decizie de ultimă luată de Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Șeful statului a anunțat că intervine în cazul de la Caracal, după ce astăzi lucrurile au luat o nouă întorsătură legată de complicele lui Dincă.
„Da, este adevărat. Am rugat un consilier prezidenţial să o primească pe doamna Melencu”, a declarat Iohannis.
Întrebat dacă a fost anunţat de DIICOT cu privire la cel de-al doilea violator în cazul Caracal, reţinut azi, Iohannis a răspuns: „E o informaţie publică.”
Dosarul Caracal va fi finalizat
Procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunţat, miercuri, că dosarul Caracal va fi finalizat până la sfârşitul acestui an.
„Procurorii DIICOT nu au ignorat nicio ipoteză de anchetă, au fost verificate toate variantele de lucru, iar la acest moment sunt în măsură să vă aduc la cunoştinţă finalizarea dosarului până la sfârşitul acestui an”, a declarat Giorgiana Hosu.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale.
De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.
În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.