După 17 ani de relație, care s-a soldat cu o căsătorie, Ion Ion Țiriac a divorțat de marea lui dragostea, Ileana Lazariuc în urmă cu mai bine de trei ani. Despărțirea nu a fost una cu zgomot, dimpotrivă.
Totul a fost făcut în secret, iar fosta cântăreață a primit ca recompensă un milion de euro plus un apartament în valoare de 2 milioane de euro. Iar lunar mai încasează 7.000 de euro pentru a avea grijă de copii.
Motivul separării ar fi fost Sorana Cîrstea. Ion Ion Țiriac trăia o poveste secretă de iubire cu aceasta și la un moment dat s-a decis că nu mai are sens să rămână într-o căsnicie de fațadă. El și Ileana Lazariuc nu mai formau demult un cuplu. Practic erau împreună doar pentru public în ultima perioadă.
Cei doi au rămas în relații foarte bune, iar recent au fost văzuți împreună, în timp ce ieșeau dintr-o clinică. Cei doi au zâmbit, s-au privit intens, iar Ion Ion Țiriac chiar și-a sărutat fosta soție pe frunte. Aparent nu ar mai fi rămas între ei decât o dragoste prietenească, însă ținând cont de sentimentele puternice care i-au unit în trecut, nu se știe niciodată.
În acest timp, Sorana Cîrstea se afla la Montreal, unde a reușit să treacă de primul tur, însă în cel de-al doilea a fost învinsă fără drept de apel de Viktoria Azarenka, fost lider mondial. Tot la turneul din Canada își va face revenirea și Simona Halep, care nu a mai jucat un turneu oficial de mai bine de trei luni.
Aceasta a avut liber primul tur, iar în cel secund o va întâlni pe americanca Danielle Collins, cea care a învins-o pe Gabriela Ruse în finala turneului de la Palermo.
Trebuie menționat că Sorana Cîrstea reușise să o învingă pe Azarenka la Wimbledon, însă acum a jucat extrem de prost. Gurile rele spun că ar fi fost afectată și de articolele din presă care l-au prezentat pe iubitul său extrem de apropiat de fosta lui soție. Mai mulți apropiați ai familiei Țiriac au dezvăluit pentru VoxBiz.ro că între Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac a existat o conexiune extrem de puternică, iar aceasta probabil va dura o viață întreagă.