Legumele sunt vitale pentru o alimentație echilibrată și sănătoasă. Cu toate acestea, este bine de știut că, dacă îți propui să slăbești, trebuie să fii atent inclusiv la ce fel de legume mănânci, pentru că nu toate te ajută în lupta contra kilogramelor în plus.
Este bine cunoscut faptul că cea mai nepotrivită legumă în curele de slăbire este cartoful, însă acesta nu e singurul aliment care ar trebui evitat.
„Cartoful este una dintre cele mai consumate legume, însă are multe calorii. Doi cartofi fierţi sau copţi pot avea şi 200 de calorii. Dacă facem piure nu înseamnă că mâncăm dietetic dacă adăugăm lapte sau unt pentru gust. De asemenea, dacă prăjiţi cartofii aveţi o adevărată bombă calorică indiferent că îi mâncaţi simpli sau cu friptură.
Cartofii sunt benefici pentru organism, dar dacă vreţi să slăbiţi trebuie să îi consumaţi natur, fierţi în apă după ce i-aţi curăţat. Evitaţi însă cartofii dulci, atât de populari în ultima vreme. Au aproape dublul caloriilor celor normali. Porumbul are şi el 150 de calorii. Este sănătos şi multă lume îl mănâncă fiert simplu sau ca şi garnitură. În dietă trebuie însă evitat“, a explicat medicul nutriţionist Eva Iorţan.
Rădăcina de pătrunjel, păstârnacul sau țelina au aproape la fel de multe calorii precum cartoful.
În cadrul unui studiu amplu, întins pe perioada a patru ani, oamenii de știință au încercat să descopere care sunt legumele care îngrașă și care sunt cele care ne ajută să slăbim.
Vreme de patru ani, participanții la studiu au slăbit câte un kilogram pe an, dacă au mâncat porții în plus din legume precum sparanghelul, spanacul, broccoli, varză sau castraveți.
„Contrar, legumele care conţin amidon, precum : porumb, mazăre, cartofi, dovleac, zuchinni adaugă la cântar, un kilogram şi jumătate pentru fiecare porţie servită, în patru ani. Fasolea îngraşă şi ea, mai ales cea uscată. Fasolea are multe beneficii, dar are şi multe calorii, aproximativ 100 de grame de fasole are aproape 200 de calorii,” notează impact.ro.