Dacă mulți s-ar fi așteptat ca Liviu Dragnea să se reîntoarcă în formațiunea politică pe care a condus-o ani de zile, ei bine, actualul lider PSD nu e de acord cu asta, ba chiar i-a transmis și un mesaj ferm acestuia.
Marcel Ciolacu a anunțat că PSD-ul nu se va întoarce niciodată la ce a fost în trecut indiferent dacă el va deține sau nu în continuare funcția de lider de partid.
Cu alte cuvinte, mesajul liderului PSD pare adresat direct către Liviu Dragnea care nu va mai fi primit în niciun caz în grupul social democraților.
Mai mult de atât Ciolacu a spus că dacă va fi vreodată dat în judecată își va da singur demisia din partid, PSD-ul păstrându-și valorile acumulate în tot acest timp.
”Momentan, vreau să rămân alături de colegii mei, președinte al PSD. Sunt foarte mândru de cum a decurs toată această perioadă în PSD și de acest nou PSD. Nu se mai întoarce.
Îi anunț pe cei care ”latră” pe Facebook-uri: PSD nu se mai întoarce în trecut, este EXCLUS. Cu Ciolacu sau fără Ciolacu, acest partid NU se va mai întoarce în trecut. Și nu s-a întors niciodată”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.
Nu știm dacă se va întoarce în politică, însă după ce a ieșit din închisoare, Liviu Dragnea a decis să nu piardă prea mult timp. Fostul lider PSD mărturisea că se va concentra pe problemele de sănătate făcând mai multe investigații în următoarea perioadă.
Cât despre locul de muncă, Liviu Dragnea anunța că va munci la firma fiului său, iar revenirea în politică se va întâmpla doar atunci când va avea un motiv bun să facă asta.
”Vreau să mă caut de sănătate și să văd ce mai pot repara, sper să găsesc soluții. Voi munci la firma fiului meu. O să tot vorbesc de astăzi înainte. În politică voi intra dacă găsesc răspunsurile la două întrebări: dacă mai am cu cine și pentru ce”, declara Liviu Dragnea după eliberarea din închisoare.