Loredana Groza i-a speriat pe fani zilele trecute. Artista s-a fotografiat într-o ambulanță, iar ulterior speculațiile au început să curgă. Presa a scris că aceasta ar fi infectată, lucru care a enervat-o la culme pe jurata X Factor.
Nu este vorba despre nicio infectare, cu atât mai mult despre o internare la spital, mărturisește Loredana Groza. Vedeta a povestit că se află acasă, în fața televizorului și că de abia acum a văzut știrile referitoare la starea ei de sănătate, despre care spune că sunt în totalitate false.
Cu alte cuvinte, Loredana Groza nu a fost infectată, ci doar stresul și-a spus cuvântul în cazul ei. Mai mult de atât, jurata de la X Factor susține că nici măcar nu a fost răcită sau să aibă gipă, așa cum s-a tot scris în presă.
”Nu sunt la spital, sunt acasă. Sunt în faţa televizorului. Am văzut şi eu cu stupoare. Nu are nicio legătură cu realitatea. Sunt nişte ştiri false, de la început până la sfârşit. Am citit şi eu dimineaţă şi zilele trecute. Am avut nişte probleme, o situaţie medicală care s-a rezolvat.
Nicio legătură cu Spitalul Matei Balş, în care se pare că ar fi trebuit să fiu internată la ora asta. Nu am avut absolut nicio răceală, absolut nicio gripă, nimic legat de vreo boală COVID, sau vreo legătură cu vreo răceală”, a mărturisit artista, la Antena 3.
Cât despre o posibilă infectare, Loredana Groza susține că este vaccinată complet, ba chiar așteaptă cu nerăbdare și cea de a treia doză. Artista vrea să se simtă în siguranță, atât pentru ea cât și pentru cei din jurul ei, mai ales după ce situația din România a luat o întorsătură neașteptată.
”Toate lucrurile sunt bune, suntem ok. Voi face și a treia doză. Vreau să fiu în siguranţă atât eu, cât şi cei din jurul meu şi cred că e mult mai bine să trăieşti în siguranţă decât să trăieşti într-un risc permanent, mai ales că acum, ceea ce întâmplă în jurul nostru este absolut halucinant, al patrulea val”, mai spune vedeta.