Începând cu luna octombrie beneficiarii tichetelor de masă, dar și cei ai tichetelor de creșă vor primi bani mai mulți. Valoarea acestora va fi majorată, anunță Ministerul Muncii.
Decizia este una comună luată împreună cu Ministerul Finanțelor, iar conform prevederilor a două ordine de ministru plasate în secţiunea de Transparenţă Decizională pe site-ul MMPS, se pregătește intens cuantumului maxim al tichetelor de masă şi majorarea valorii tichetelor de creşă, începând din luna octombrie a acestui an.
Dacă vă întrebați câți bani veți primi în plus, ei bine, pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei, arată articolul 1 al ordinului de ministru publicat de Ministerul Muncii.
Noua valoare nominală ar urma să fie aplicată în luna marie 2022, mai arată documentul, asta în condițiile în care legea care e deja în vigoare prevede că până în luna septembrie a anului curent valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,01 lei.
În cazul tichetelor pentru creșă, ele se regăsesc în cel de-al doilea ordin de ministru, care prevede ca pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă să se majoreze la 490 lei.
La fel ca și în primul caz, documentul arată că aplicarea noii valori a sumei lunare pentru tichete de creşă până în luna martie 2022. Ce spune legislația de acum? Ei bine, conform datelor oficiale, până în luna septembrie a anului curent valoarea nominală lunară a unui tichet de creşă este de 480 de lei.
Cât despre cele două ordine de ministru, în prezent ele sunt în procedură de transparenţă decizională până pe 25 august, iar pentru a intra în vigoare trebuie să fie semnate de ministrul Finanţelol și cel al Muncii şi Protecţiei Sociale, după care trebuie publicat în Monitorul Oficial.