Anunț major pentru șoferii români. Poliția Română va avea noi dotări în următoare perioadă, iar persoanele care vor fi orpite în trafic trebuie să știe la ce să se aștepte. Ar putea avea probleme mari dacă încalcă legislația.
Polițiștii rutieri urmează să intre în posesia a 9.000 de camere video, iar în aproximativ o lună de zile, șoferii opriți în trafic vor fi avertizați că discuția cu agentul de la Rutieră este înregistrată și, la nevoie, imaginile pot fi folosite în instanță.
De asemenea, orice intercațiune pe care o vor avea șoferii cu polițiștii va fi înregistrată, iar noul sistem body-cam va fi prezent pe fiecare polițist, în așa fel încât imaginile care vor fi stocate pe acest dispozitiv vor putea fi folosite ca probe.
Cosmin Andreica, reprezentant al poliţiştilor, a declarat pentru Digi 24 că imaginile sunt esențiale atât în cazul contravențiilor, cât și în cauzele penale.
”Aceste imagini sunt probe și reprezintă probe atât în ceea ce privește constatarea contravențiilor, cât și în cauzele penale”.
Camerele video ar urma să fie folosite în schimburi de aproape 40.000 de polițiști. Oficialii MAI spun că, în primă fază, vor primi dispozitive de înregistrare video toți polițiștii în uniformă. Apoi vor beneficia de o astfel de dotare și cei din structurile speciale”, a spus aceasta.
Noile dotări ale polițiștilor sunt prealuate după modelul american. Spre exemplu, polițiștii din Seattle au intervenit acum câteva zile în cazul unui suspect extrem de periculos, iar întreaga misiune, inclusiv momentul în care au deschis focul asupra mașinii bărbatului pe care îl urmăreau, a fost filmată de camerele miniaturale pe pe care oamenii legii le poartă prinse de uniformă.
Astfel, polițiștii rutieri din România urmează să primeacsă șiei astfel de camere. Experimentul cu primele 300 de dispozitive a avut succes, iar Ministerul de Interne a investit 5,8 milioane de lei în 9.000 de mini-camere.