Fanii Puterea Dragostei, reality show matrimonial difuzat de Kanal D, sunt foarte entuziasmați că la două zile după terminarea unui sezon începe un altul nou. În finală au ajuns două cupluri celebre, Marinescu și iubita lui, Maria, dar și Alexandra și iubitul ei, Codruț.
Publicul a decis să-i despartă pe câștigători. Adică cei 10.000 de euro au mers la băieți la Marinescu, iar la fete la Alexandra. Cumva era de așteptat pentru că cei doi au avut mereu cele mai multe voturi.
La doar câteva zile de la terminarea filmărilor, se pare că Marinescu și Maria, frumoasa blondă originară din Chișinău s-au despărțit. Deși niciunul nu a confirmat zvonul, informația circulă deja intens pe Instagram și este dată ca sigură de un cont, care mereu a furnizat știri reale.
„Maria și Marinescu s-au despărțit ieri, iar Maria se întoarce astăzi, 07.09.2021, singură la Chișinău! Biletul de avion este deja achiziționat!”, se arată pe pagina de Instagram a Viperelor Vesele.
Au fost puțini cei care au crezut în relația dintre Maria și Marinescu, dar cei doi au declarat în finală că au planuri mari de viitor și că el va merge în Republica Moldova să-i cunoască părinții.
Acum fanii cred că toate aceste vorbe au fost spuse de fapt pentru show și că cei doi nu aveau niciun viitor ca și cuplu oricum. De altfel, ei s-au împăcat și despărțit de multe ori.
Marinescu are 23 de ani și este pasionat de sport. El a terminat studiile la Universitatea de Educație Fizică și Sport și este antrenor de fitness. Alexandra, câștigătoarea de la Puterea Dragostei, are 26 de ani și este divorțată. Are o fetiță de cinci ani, de care are grijă mama ei mai mult. Momentan aceasta nu a anunțat vreo despărțire, dar nici relația ei nu este cotată cu șanse de reușită.