Metaverse-ul poate schimba experiența la cazinouri pe viitor

25 oct. 2022
Metaverse-ul poate schimba experiența la cazinouri pe viitor

Despre metaverse s-a discutat mai intens începând cu octombrie anul trecut după ce Mark Zuckerberg a anunțat că Meta (compania sa cunoscută mai ales sub vechea denumire Facebook) va direcționa resurse importante pentru construirea metaverse-ului.

Deși încet începe să devină un concept mainstream, metaverse-ul rămâne încă la stadiul de idee neclară în totalitate. Este și firesc să fie astfel din moment ce proiectul lui Zuckerberg nu s-a concretizat.

Pe scurt, metaverse-ul este o combinație de mai multe elemente de tehnologie, inclusiv realitate virtuală, realitate augmentată și video în care utilizatorii „trăiesc” într-un univers digital. Cei care susțin crearea acestei lumi virtuale spun că utilizatorii metaverse-ului vor munci, se vor juca și vor rămâne conectați cu prietenii și colegii în orice situație, de la concerte și conferințe până la călătorii virtuale în jurul lumii.

Dacă va fi așa cum se dorește, metaverse-ul va influența toate industriile și sectoarele economice, educația și interacțiunea umană. Practic, viața pe Pământ va fi ca în filmele și cărțile SF.

Bineînțeles că și domeniul jocurilor de noroc va intra sub influența metaverse-ului. Se vor putea aplica cu succes concepte precum realitate virtuală, realitate augmentată, holograme etc. În cazinourile online de exemplu, vor rămâne, cu siguranță, elemente importante precum bonusuri, metode variate de depunere, jocuri de calitate înaltă. Pentru a te bucura de beneficiile actuale ale cazinourilor online poți încerca cu încredere oferta și portofoliul de jocuri Magic Jackpot.

Să vedem însă cum ar putea influența metaverse-ul lumea jocurilor de noroc și ce beneficii ar avea atât proprietarii de astfel de business-uri cât și jucătorii.

Accesibilitate oriunde

Într-un fel, acest concept a fost deja pus pe picioare. Dezvoltatorul de jocuri de noroc Evolution Gaming a lansat „Dual Play” – primul software de convergență „cazinou live la cazinou real”. În esență, acest lucru înseamnă că oamenii pot plasa pariuri de la distanță la o masă dintr-un cazinou real, alături de jucătorii care sunt prezenți fizic la masă.

Cu ajutorul tehnologiei metaverse-ului, ideea de “Dual Play” poate fi dusă mai departe. De exemplu, în cazinoul Bellagio Las Vegas virtual jucătorii ar putea intra folosind căști de realitate virtuală. Din moment ce există deja concerte metaverse, de ce nu ar fi posibil ca în viitorul apropiat să existe și jocuri de cazinou metaverse? Imaginează-ți că participi la un concert metaverse după care vrei să continui distracția la o masă de poker într-un cazinou.

Avatari personalizați

Dintre toate conceptele pe care le include metaverse, avatarurile sunt cel mai probabil să fie folosite la cazinourile online. Acest lucru s-ar putea întâmpla într-un timp relativ scurt.

Dacă te gândești cum se desfășoară astăzi jocurile de cazinou live, cum este de exemplu jocul de ruletă, este ușor să îți imaginezi că versiunea ta digitală va apărea sub forma unui avatar. Deja astfel de avatari există, dar au forme destul de rudimentare. Acesta este însă abia începutul și pe viitor vor apărea versiuni tot mai sofisticate și bine realizate.

La ora actuală, Microsoft dezvoltă deja avatari care să fie folosiți la locul de muncă. Zuckerberg se focusează și el pe această idee dar într-un ritm ceva mai lent, se pare. Ceea ce doresc marile companii din domeniul tehnologic este crearea de avatari care să fie utilizați pe mai multe platforme. De exemplu, dacă ai un avatar pentru locul de muncă, se dorește ca același avatar să fie folosit și pentru a juca într-un cazinou online sau pentru a participa la conferințe online.

Problema legislației

Toate bune și frumoase cu metaverse-ul care va intra și în sfera gamblingului, dar cum rămâne cu legislația? Aceasta este o întrebare la care trebuie să se gândească atât creatorii universului virtual cât și guvernele tuturor țărilor și proprietarii afacerilor din domeniu.

Din moment ce legile care reglementează jocurile de noroc diferă de la o țară la alta și chiar de la un stat la altul în SUA, crearea de cazinouri în metaverse ar putea fi o problemă. Va fi necesară crearea unor pachete de legi pentru metaverse, dar până să se ajungă acolo va fi un drum lung.

Totul trebuie reglementat clar exact ca în lumea reală. Dacă în realitate există structuri statale precum SUA și UE, la fel este posibil să existe versiuni similare în lumea virtuală sau, cel puțin, ceva asemănător. Rămâne de văzut dacă se va merge pe un metaverse ca un tot unitar, deschis tuturor sau dacă va fi o lume cu acces limitat, împărțită pe structuri asemănătoare statelor din prezent.

Reglementarea metaverse-ului este un subiect fierbinte și nu se știe deocamdată dacă va fi ca într-un joc online în care fiecare face ceea de dorește. Este puțin probabil totuși să se întâmple așa și să nu existe niciun control în metaverse deoarece ar fi raiul infracțiunilor cibernetice.

Așadar, creatorii metaverse-ului trebuie să gândească nu doar crearea acestui univers ci și o lege pentru buna sa funcționare astfel încât lumea virtuală să nu se transforme într-un haos.

Concluzie

Până să intri cu adevărat în lumea virtuală a metaverse-ului, imaginează-ți cum ar fi să stai la masa de poker cu artiști celebri sau cu personalități importante din politică, economie, tehnologie.

Până atunci însă te poți bucura de jocurile de noroc din cazinourile online sub forma actuală. Ai grijă să îți stabilești limite financiare și de timp. Acestea vor fi valabile și în metaverse pentru că pericolul dependenței este același și în lumea reală și în cea virtuală.