METEO. Dacă în luna mai avem parte de temperaturi cu mult mai scăzute decât normalul acestei perioade, iată că lucrurile se vor schimba în curând.
Mai mulți meteorologi au tras un semnal de alarmă în legătură cu fenomenele meteorologice extreme care vor avea loc atât în România cât și în Europa.
Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene, spre exemplu, spune că fenomenul El Nino aduce temperaturi extrem de mari la nivel global.
Drept urmare, efectele sale urmează a fi resimțite și în această vară. Chiar și așa, sunt încă câteva lucruri neștiute până la proba contrarie.
„El Nino este în mod normal asociat cu temperaturi record la nivel global. Dacă acest lucru se va întâmpla în 2023 sau în 2024 reprezintă ceva încă necunoscut, dar eu cred că este mai probabil să se întâmple„, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene.
Și totuși cum va fi vremea la vară? Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme, spune că ne așteaptă temperaturi record. Un val de aer fierbinte se va abate asupra Europei și evident și asupra României.
Drept urmare, s-ar putea să ne aștepte o vară destul de călduroasă. Iar dovada cea mai clară sunt temperaturile record înregistrate în luna aprilie în Europa care au depășit chiar și 24 de grade.
„În Europa, în România, ne vom aștepta la temperaturi record. În sudul și sud-vestul României observăm frecvent valuri de căldură, care sunt acum exacerbate, cu durată mai mare. E schimbată distribuția zonelor cu secetă și a zonelor cu precipitații extreme”, a explicat Antonescu, potrivit observatornews.ro.
Rămâne deci de văzut cum va fi vremea la vară, dar și când vor începe cu adevărat temperaturile să crească atât în țară cât și în restul Europei.