Mihai Petre, lovitură pentru Pro Tv! Cu ce post a semnat și pentru ce emisiune! Va fi lider de audiență

19 mai 2021
Mihai Petre, lovitură pentru Pro Tv! Cu ce post a semnat și pentru ce emisiune! Va fi lider de audiență
Mihai Petre și soția lui, Elwira

Mihai Petre a primit o lovitură puternică de la Pro Tv, atunci când producătorii au decis să-l scoată din juriul de la Românii au talent. El a fost înlocuit de Alexandra Dinu, dar nu a știut nimic până pe ultima sută de metri. Sursele voxbiz.ro au relatat că neînțelegerile între cele două părți ar fi pornit de la bani.

Mihai Petre și-a dorit un contract mai bun, în contextul în care era cel mai prost plătit jurat, dar cei de la Pro Tv nu au dorit să cedeze. Astfel s-a ajuns la o nouă soluție: schimbarea lui din juriul emisiunii cu cea mai mare audiență din țară. Pentru renumitul dansator a urmat apoi o perioadă foarte dificilă.

Mihai Petre a acceptat provocarea Antena 1, deși Elwira s-a opus inițial

El a dat mai multe interviuri în presă în care a transmis că dorește să revină în televiziune și că așteaptă propunei, dar nu a venit nicio ofertă pentru el. Până acum, când producătorii Antena 1 i-au propus să ia startul în noul sezon Asia Express, alături de soția lui Elwira. Chiar dacă aceasta a refuzat inițial, insistențele partenerului de viață au convins-o.

Mihai Petre făcea parte din juriul Românii au talent

Cei doi au împreună o școală de dans, dar din cauza pandemiei a fost închisă. Nici contractele de imagine nu prea au apărut, așa că situația nu a fost chiar roz pentru familia Petre. Mihai a încercat să-și lanseze un podcast, dar nu s-a bucurat de un succes foarte mare și aste pentru că în această perioadă s-au lansat zeci de proiecte de acest tip.

În cele din urmă, Elwira a spus da și va pleca în aventura Asia Express, alături de soțul său. Emisiunea va fi prezentată de Irina Fodor, care-i va avea alături pe Oase și pe actorul Marius Damian. Celelate ediții au fost lider de audiență și s-au bucurat de un succes enorm. Se așteaptă același lucru și acum. Toate episoadele vor fi difuzate, însă abia din toamnă.

Lista finală a vedetelor care vor participa la Asia Express

„Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1.000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil? Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut să ratez «Asia Express». Ce ne așteaptă? Nu știu! Dar vreau să văd!”, a spus Elwira Petre.

Deja s-a spus că Alexandra Ungureanu va participa la Asia Express împreună cu mama ei. Dar iată și lista finală cu vedetele care vor porni pe Drumul Împăraților, care va începe în Turcia:  Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug.