Mii de euro au intrat in timp record in contul iubitei lui Liviu Dragnea. Cine o plateste pe Irina Tănase si de ce

25 sept. 2021
Mii de euro au intrat in timp record in contul iubitei lui Liviu Dragnea. Cine o plateste pe Irina Tănase si de ce
Irina Tănase și Liviu Dragnea

Mai țineți minte că recent Liviu Dragnea mărturisea că trăiește din salariul pe care îl câștigă, dar cu ajutorul banilor încasați de iubita sa Irina Tănase? Ei bine, putem spune că ”familia” Dragnea nu o duce prea rău, căci Irina ajunge să încaseze sume greu de imaginat pentru vârsta ei.

Irina Tănase a finalizat cursurile Facultății de Relații Internaționale din cadrul ASE, iar în 2019 a absolvit un curs de mediator agreat de Consiliul de Mediere, primind autorizație pe 29 iulie 2019. Cum era și normal, și-a decshis o firmă de consultanță, dar pe care ulterior a închis-o, optând pentru un alt domeniu.

Zis și făcut, căci cei de la fanatik.ro au aflat cu ce se ocupă acum logodnica lui Liviu Dragnea, dar și ce sume ajunge să încaseze. Conform sursei citate, Irina Tănase și-a deschis la finele anului trecut o firmă care are ca obiect ”activități de consultanță pentru afaceri și management”.

Firma e înregistrată pe adresa din buletin a Irinei Tănase, care apare încă în acte la adresa părinților ei, locatari într-un bloc din cartierul Ghencea. Surpriza vine de abia acum. Firma respectivă are cifre neașteptat de mari, dacă este să luăm ca reper cifrele raportate oficial.

Irina Tănase produce mii de euro în doar câteva zile

Deși firma a fost deschisă pe 10 decembrie 2020, pe întreg anul 2020 a obținut un profit de 20.082 lei. Cu alte cuvinte, în doar trei săptămâni, adică perioada 10-31 decembrie, Irina Tănase a câștigat peste 4.000 de euro.

Se face acum un an de când firma blondinei activează, deci cel mai probabil aceasta ajunge să câștige mii de euro fără nicio bătaie de cap.

Fanatik.ro a aflat și câteva detalii despre părinții Irinei. Ana Tănase, mama sa a activat la Penitenciarului Rahova, fiind asistentă medicală, în timp ce tatăl Mihai a lucrat ani buni ca electrician al închisorii în care a fost încarcerat chiar Liviu Dragnea.

Ce salarii aveau cei doi? Ei bine, mama Irinei Tănase nu încasa mai mult de 2.500 de lei, pe când tatăl ei 2.100 de lei, sume modeste raportate la cât ajunge să câștige fiica lor.