Anunț major despre pensii! Ministrul Muncii, Marius Budăi, dă vestea momentului pentru pensionarii români. Oficialul a precizat ce pensii vor fi majorate de la 1 septembrie.
Începând de luna viitoare, pensionarii vor primi bani mai mulți. Valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1 septembrie. Acesta va ajunge la 1. 265 de lei.
„Aşa cum am promis punctul de pensie se măreşte de la 1 septembrie la 1.265 de lei, ceea ce va aduce o creştere a tuturor celor aproape cinci milioane de pensii din România”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru Adevărul.
Referitor la pensiile speciale, ministrul a declarat că se vor majora doar cele pe bază de contributivitate.
Punctul de pensie va crește etapizat până în anul 2021, potrivit noii Legi a pensiilor. Acesta trebuie să ajungă în acel an la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie.
În 2019, valoarea punctului de pensie va ajunge la la 1.265 de lei, în 2020 la 1.775 de lei, iar în 2021 la 1.875 de lei. Din 2022, acesta se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.