Mirela Vaida pleacă de la Antena 1. De ce a luat această decizie și unde merge. A vrut să știe toată lumea de la ea

29 iul. 2021
Mirela Vaida pleacă de la Antena 1. De ce a luat această decizie și unde merge. A vrut să știe toată lumea de la ea
Mirela Vaida

Antena 1 a anunțat numeroase schimbări pentru următoarea perioadă. Vor reveni în prim plan emisiuni mai vechi, dar vor lansa și producții noi. În acest context, Mirela Vaida a anunțat și ea că va lua o pauză de la Acces Direct și a vrut să-și anunțe chiar ea fanii.

Prezentatoarea a dat totuși asigurări că va absenta doar temporar și asta pentru că va pleca într-un concediu mult așteptat alături de soțul său și cei trei copii. Deși vedeta se bucură de mari audiențe, se pare că aceasta și-ar dori cumva să schimbe formatul emisiunii, după ce a avut parte de mai multe evenimente neplăcute în ultima perioadă, au dezvăluit surse pentru VoxBiz.ro.

Cum a ajuns Mirela Vaida prezentatoare la Acces Direct

Mirela Vaida a venit la Acces Direct inițial doar temporar, pentru a o înlocui pe Simona Gherghe, care era în concediu de maternitate. Apoi aceasta a primit o altă emisiune, care a fost scoasă foarte rapid din grilă din cauza audiențelor mici. A fost mare supărare la acel moment și lacrimi din cauza dezamăgirii.

Dar curcubeul a ieșit repede pe strada Mirelei Vaida pentru că Simona Gherghe nu a mai dorit să revină la Acces Direct și atunci producătorii i-au oferit definitiv postul mult visat. A reușit cifre record cu serialul Vulpița și Viorel, dar a și primit multe critici pentru că a promovat persoane de acest tip.

Acces Direct, amenzi pe bandă rulantă

De altfel, în acest an, emisiunea Acces Direct a bătut toate recordurile în materie de amenzi. În plus și imaginea emisiunii a avut de suferit pentru că cei de la CNA au spus că un show de acest tip este nociv pentru public și speculează zone, care crează mari prejudicii sociale.

Chiar dacă Mirela Vaida a anunțat că pleacă doar temporar, rămâne de văzut dacă din toamnă vom mai vedea același Acces Direct cu care ne-am obișnuit până acum.